Între oglinzi paralele

„Emigrantul trăieşte ca între două oglinzi paralele. Una e patria lui dintâi, în a cărei oglindire nu se mai regăseşte, cealaltă e patria adoptivă, în al cărei cadru imaginea lui, mult prea palidă, nu poate prinde contur. Stare cu atât mai apăsătoare, cu cât mai acută dorinţa de a se identifica şi de o parte şi de cealaltă. Prins în caruselul acestui pustiitor joc recursiv, deopotrivă străin în ambele patrii, sortit să rămână de-a pururi ageamiu în uzul limbii de adopţie şi să-şi piardă treptat dexteritatea graiului matern, surgiunitul se caută infrigurat pe sine, adeseori zadarnic.” (Gheorghe Săsărman)