Mitropolitul Antonie al Ardealului. Rugul aprins al conştiinţei neamului

„Credinţa ne ctitoreşte, ne susţine în ceea ce suntem şi ne ajută să dobândim ceea ce dăruim trecând de la ştiinţă la conştiinţă.

Viaţa scrisă a unui om scapă printre degete trăiri simple date de mirosul primăvăratec al pământului reavăn, de stingerea zăpuşelii zilelor de vară în apa unui râu, de înfruptarea din fructele luate din pom, de foşnetul paşilor prin covorul de frunze, toamna, de bucuria fulgilor sturlubateci de nea şi atâtea altele aflate într‑o continuă remodelare într‑o singură zi, darămite în atâtea decenii? Suntem convinşi că înşiruind nume de oameni şi de locuri, ani, studii, lucrări, ocupaţii, funcţii, opere, misiuni, identificăm mai exact pe cel la care ne referim, altfel nu am face‑o, cu toate că au numai valoare de semn, similar celui din picturile rupestre sau dinăuntrul piramidelor ce‑l însoţeau în eternitate pe eroul reprezentărilor. De aceea, calea urmată în această carte ne prezintă mărturii vii şi acte vivenţiale cu valoare de document memorial ce transmit emoţii cu valoare empatică. Luând în considerare viitorul la care se gândea, spre care se îndrepta şi pe care‑l construia, locul ce ni‑l aminteşte pe Mitropolitul Antonie Plămădeală în căldura şi frumuseţea sa umana este cel al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, rămânând ierarhul protector al Academiei Teologice pe care o vedea fiinţând în acel spaţiu mirific.” (Simion. D. Cristea)