Moartea artei – O cercetare asupra retoricii eschatologice

Alaturi de frecvent evocata moarte a lui Dumnezeu sau a subiectului, alaturi de proclamatul sfarsit al metafizicii sau al istoriei, o alta te(a)ma preocupa si nelinisteste, in acest sfarsit de mileniu, atat filosofii cat si artistii: moartea artei. Este aceasta o simpla lamentatie cu iz milenarist, lipsita de orice fundament, sau o teama reala determinata de bulversarile din arta, filosofia si politica ultimului secol? Ce inseamna, in acest caz, ?moartea artei?? Este vorba despre disparitia picturii traditionale, cum a crezut avangarda istorica si a reiterat neo-avangarda postbelica, sau de disparitia, recent anuntata si ea, a avangardei? Pentru a raspunde incitantelor intrebari privitoare la moartea artei, lucrarea reconstituie indelungata istorie a acestei teme(ri), punand in lumina semnificatiile si mizele veritabile ale diverselor proclamatii ale sfarsitului artei, de la Vasari la Malevici si arte povera, de la Hegel la Heidegger, Barthes si Vattimo. Pe langa elucidarea strategiei discursive implicate de toposul mortii artei, autorul isi propune si explicitarea modului in care si a motivelor pentru care teoriile estetice contemporane au ajuns sa-i refuze artei mai vechea pretentie la eternitate si sa o exileze in sfera istoricitatii, a perisabilitatii si, de aici, a mortii.