Pavel Dan, Muntele din mijlocul Câmpiei Transilvaniei, se află, parcă, într-o permanentă reîmpădurire. Lecturile din opera sa literară, oprită brusc de destin la o altitudine care mai permitea urcușul, sunt pentru mine un adevărat balsam de delicii intelectuale, de nostalgice rememorări ale propriului meu sat și ale împrejurimilor lui, cu tot cu oamenii în mijlocul cărora m-am născut și am trăit o vreme, cu icoanele dragi care-au fost părinții și frații mei, azi toți contemplând vraiștea pământului de altundeva. Căci proza sa, care se revigorează parcă de la sine, are această putere asupra mea și, desigur, și asupra altor cititori. Fiecare relectură pare a fi alta, una nouă, nemaicitită, pe care-o întâlnești pentru prima oară și care-ți propune să mergi pe drumul care duce spre tine. Te emoționează, te face să tresari, găsind similitudini în Viața ta petrecută în satul natal, pare un soi de intrare într-o zonă eminamente onirică. Rar mi-a fost dat să trăiesc astfel lecturile mele nenumărate, neîncetate, de neînlocuit.
Așa se face că, recitind Pavel Dan, m-au sensibilizat descrierile sale picturale de o rară frumusețe, care însoțesc, întregesc acțiunea din proza sa. Așa am pornit în a scrie aceste eseuri despre pastelurile din proza lui Pavel Dan. Desprinse din textul mamă, ele sunt veritabile poeme-pastel, de o expresivitate cinematografică, frapantă, căreia-i lipsește doar muzica însoțitoare, și de o modernitate surprinzătoare. M-am gândit să le numesc pastelurile identitare, ele având în text claritatea lămuritoare, măreția locurilor esențializate și a locuirii sau doar a trecerii personalizate, care dau lumina atât de necesară revelării identității.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.