Pavel Dan şi Tulcea

4 recenzii pentru Pavel Dan şi Tulcea

1. 

   Dumitru CERNA – septembrie 7, 2020

   Pavel Dan și tulcenii

   O nouă apariție Pavel Dan, venită tot de la Beclean și tot sub blânda, autoritara, generoasa, excelenta coordonare a intelectualului clujean, Aurel Podaru, cel ce a redat cititorilor opera și personalitatea prozatorului ardelean, acoperind, astfel, o mare lacună în literatura română. Pavel Dan și Tulcea este recenta apariție, gândită și alcătuită de Aurel Podaru, placat, de zile mari, între Ion Bădică, semnatar al textului În loc de prefață, un text publicat inițial de acesta în revista „Tomis”, nr 11, noiembrie, 1968 – intelectual de marcă și fost profesor de limba și literatura română, inclusiv al scriitorului Mircea Ioan Casimcea, care semnează o caldă mărturie despre acesta – precum și Ion Buzași – cunoscutul universitar blăjean – care semnează, cu cunoscuta-i autoritate intelectuală, Postfața. Cartea este un fericit și esențial proiect editorial al Asociației Culturale Pavel Dan, cu sprijinul Societății Civile de Avocați PODARU-BUCIUMAN, din Cluj-Napoca, și apare, într-o splendidă ediție, la Editura Casa Cărții de Știință, în 2019, coperțile fiind învăluite în culori calde, rafinate, reproducând pe coperta IV-a o imagine a Falezei Dunării, răscolitoare nu numai pentru că este situată al câțiva metri de liceul unde a învățat și Pavel Dan, dar și pentru că este una dintre imaginile emblematice ale copleșitoarei mele adolescențe. Cartea este organizată în patru secțiuni: Scrieri tulcene, Tulceni, pe urmele lui Pavel Dan la Tulcea, Corespondență din Tulcea și o Addenda. Prima secțiune debutează cu proza Pedagogul, inspirată de anii nord dobrogeni ai marelui prozator. Cuprinsă de frigul dobrogean, atmosfera povestirii este una coșmarescă: un elev zace într-un colț al dormitorului, bolnav, „Așa încep toți. Întâi, aprindere de plămâni; tuberculoza vine ea îndată”. Acțiunea, cu alunecare în fantastic (obiectele vorbesc între ele: lampa, soba, cartea, toate înghețate bocnă), se petrece pe fondul unui timp care se scurge ciudat, „…minutarul urcă dealul cadranului, coboară și iar urcă. Parcă e o insectă prinsă după sticlă, care, încercând să iasă afară, s-a învârtit până a murit, și acum, moartă, se învârte mereu…”. Această comunicare supranaturală, departe de a fi fantezistă, dezvăluie o comuniune emoționantă, într-un spațiu al crivățului. Pe acest fond, naratorul ne prezintă personajele, în toată dramatica lor viețuire, nu fără o undă de ironie atât de caracteristică lui Pavel Dan. În timp ce directorul școlii arde lemnele elevilor în interesul său și al socrului și mănîncă purceii scroafei care „n-a înțeles vremurile” și n-a intrat în partidul care era la putere, iar profesorii mor unul după altul, numai popii rămân la catedră, fiind parcă invincibili la vicisitudini, „Datoria unui pedagog/…/ e să sprijin autoritatea școlară. S-o ajut să trăiască până i s-or toci călcâiele”. În toată această atmosferă a negurii, finalul este unul cehovian: „La geam se ivește fața albă a zilei de iarnă”. Apoi, Pagini de jurnal, datate Tulcea, 8/XI 1926, „…am devenit o piatră nesimțitoare, un om care trăiește mort”-Tulcea, 27/V [1]927, „Nu am fost iubit niciodată, și cât aș fi fost de fericit”. Secțiunea se rotunjește cu o scrisoare către Eugen Giurgiu, nedatată, care se încheie cu un îndemn către destinatar, desprins parcă dintr-o presimțire: „Fii energic, nu te opri și nu te gândi la mine, chiar dacă aș muri curând, totuși voi fi un mort tare”. În încheierea secțiunii, Ioan Cerghizan semnează O precizare asupra unui episod din viața lui Pavel Dan, o comunicare a autorului din 1987, publicată pentru prima dată în 2003. Secțiunea a doua, Tulceni, pe urmele lui Pavel Dan la Tulcea, cuprinde texte ale lui Gheorghe Șeitan, Ada Marina Valer și Claudia Veroni, precum și ale profesorului Mihai Marinache, cel ce animă de ani buni viața culturală a orașului dunărean, în care scriitorul ardelean a petrecut clipe frumoase: „M-am reîntors din oraș fluierând o cântare veche, pe care o știu de mult și care mă face să plâng când o aud”. Corespondență din Tulcea adună câteva scrisori ale lui Mihai Marinache către Aurel Podaru, scrisori prefațate de o alta, a directorului Seminarului Teologic Ortodox Sf. Ioan Casian, Pr. prof. Neculai Justinian Aurelian, care-i mulțumește lui Aurel Podaru pentru donația de carte, și postfațate de un text al lui Gheorghe Șeitan, toare referitoare la pregătirea volumului de față și despre înființarea Centrului de Documentare-Cercetare Pavel Dan la Tulcea, o inițiativă de o mângâietoare noblețe: „…Toate aceste manifestări pe care ni le propunem să le realizăm într-o strânsă legătură cu Asociația Culturală Pavel Dan au drept scop final popularizarea operei marelui prozator, studierea și cercetarea vieții și operei acestui scriitor care este nu doar al Ardealului, ci și al Tulcei, prin faptul că aici a învățat și s-a format o perioadă de timp.” Addenda cuprinde textul lui Casimcea despre Ion Bădică, Postfața lui Ion Buzași, precum și anexe constând în reproduceri după documente privind școlarizarea din perioada tulceană a lui Pavel Dan, fotografii ale vremii, dar și o fotografie recentă cu paveldaniștii tulceni – față de care avem numai cuvinte de laudă –, între care îl revedem, nu fără emoții, pe Mihai Marinache, generosul și îndepărtatul tulcean. Cartea astfel înfăptuită poate fi citită cu încântare, perioada tulceană a lui Pavel Dan fiind una luminoasă, acesta petrecând-o în orașul învecinat cu Fluviul în două ipostaze, de elev și pedagog, departe încă amândouă de tragicul deznodământ. Arătând un timp al trăirii, dar și al mărturisirii, așa cum reiese din filele de jurnal și din corespondență, cartea coordonată de Aurel Podaru ni-l readuce în suflete pe marele prozator, cel ce, în pofida soartei sale tragice, se află la mică distanță de marii prozatori ai Transilvaniei, chiar și de Liviu Rebreanu. Emoția pe care mi-o propune fiecare lectură din/despre Pavel Dan, am mai întâlnit-o numai la lectura din Nicolae Labiș, atât de intensă și nostalgică fiindu-mi, aceasta dublată și de emoția reîntâlnirii cu orașul adolescenței mele. Datorită hărniciei, priceperii și iubirii lui Aurel Podaru față de scriitorul ardelean, cartea adaugă noi elemente la biografia unui scriitor al cărui destin grăbit a curmat șansa desăvârșirii operei sale literare, pe care eu o văd alăturându-se celei cehoviene.
   Dumitru CERNA
   (în ziarul ”Făclia”, anul XXIX,nr. 8807, 27 noiembrie 2019;
   reprodus în cotidianul ”Delta! (Tulcea), 3 decembrie 2019);
   reluat în rev. „ExPonto” (Constanța), nr. 1-2 (64-65), ianuarie-iunie 2020; în
   rev. „Aegissus Atheneum” (Tulcea), An 2, Nr. 1 (2), iunie 2020;
   în rev. „Paveldaniștii”, An. VI, nr. 11-12/ 2020).

2. 

   Ion BUZAȘI – septembrie 7, 2020

   O nouă ediție din opera lui Pavel Dan

   După Blaj, Turda, Cluj era necesară și o antologie despre relațiile lui Pavel Dan cu Tulcea și ecourile acestui popas biografic în scrierile sale. Această sarcină, așa cum era de așteptat, și-a luat-o prozatorul Aurel Podaru, „consăteanul” lui Pavel Dan și editorul pasionat și competent al operei acestuia.
   La Tulcea, Pavel Dan vine de două ori – prima dată în anul școlar 1923/1924, când era în clasa a V-a de liceu, probabil și pentru că aici era profesor unchiul său – Paul Dan și poate pentru că taxele școlare erau mai mici. A doua oară, în anul școlar 1926/1927, când era în ultima clasă de liceu și este eliminat de liceul din Turda pentru că alături de alți colegi a rămas la bal, după ce programul de dans fusese întrerupt abuziv de către un profesor, la insistențele unui pedagog ranchiunos, gelos și răzbunător.
   La ”Scrierile tulcene”, ediția reproduce, povestirea ”Pedagogul”, ”Pagini de jurnal”, ”O scrisoare către Eugen Giurgiu” și ”O precizare asupra unui episod din viața lui Pavel Dan”. Lui Pavel Dan, ardelean prin toată formația sa spirituală, nu i-a plăcut la Tulcea, unde s-a simțit un surghiunit, și unii biografi compară cred, exagerat acest moment biografic al prozatorului Câmpiei Transilvaniei cu amarul exil la Pontul Euxin al poetului latin Ovidiu. Povestirea ”Pedagogul” – dincolo de unele detalii geografice și toponimice tulcene, readuce atmosfera din perioada liceului de la Turda. Interesante sunt paginile de ”Jurnal”, în care apare obsesiv dorința de a munci, de a scrie, de a se impune în literatură; îl chinuie premonitoriu gândul bolii și dorul după Ardeal, după locurile natale, casa părintească și după buna sa mamă, căreia îi dedică rânduri impresionante prin înțelegerea suferinței acesteia pentru bunăstarea familiei: „Tulcea, 5/IV, 1927/ Sunt o plantă răsădită prea târziu. Nu m-am prins. Sufletul meu e plin de Ardeal. Acolo e muzică, acolo e poezie, acolo-s munți și râuri, sate și oameni mai buni și mai frumoși. Acolo și păsările cântă mai drăguț și parcă mai senin. Acolo e sufletul meu…”
   ”Tulcea, 23/II, 1927/ Să ies la aer, să fug dintre zidurile acestea negre, să alerg în Ardeal, să văd pe mama mea… Știu că e bolnavă de multă vreme, știu că munca și mizeria au nenorocit-o. Și, când o văd, îmi apare întreagă icoana mizeriei din casa noastră. Văd cât a muncit această bătrână, cât timp tata era în America. Cum căra sacii ca un bărbat, lucra la satul întreg pentru o coajă de pâine pentru ca să nu cheltuiască pământul și să ni-l lase nouă – cât muncea”. Tot din „dorul după Ardeal” îi scria prietenului și colegului său Eugen Giurgiu, viitorul său cumnat, spunându-i că-i va urma sfaturile în privința grijii pentru sănătate; iar un alt coleg de liceu, Ion Cerghizan, aduce „o precizare” în legătură cu împrejurările eliminării lui Pavel Dan de la liceul din Turda.
   În secțiunea a doua, intitulată ”Tulceni pe urmele lui Pavel Dan la Tulcea”, profesori și publiciști locali aduc detalii despre episodul tulcean din viața prozatorului, care în ciuda atâtor amărăciuni și frustrări, „înseamnă – după aprecierea lui Ion Chinezu – un popas rodnic pentru Pavel Dan: singurătatea și depărtarea sunt o bună școală de meditație autocritică…”. O demonstrează paginile jurnalului, document nu numai autobiografic ci și sufletesc, schițând liniile unui prozator care a avut cultul muncii, al scrisului îndelung elaborat.
   ”Corespondența din Tulcea”, îl vestește pe Aurel Podaru că în orașul de la porțile Deltei s-a înființat un centru de documentare și cercetare Pavel Dan, consemnat cu satisfacție de editor.
   Antologie și contribuție documentară, recenta ediție arată că interesul pentru opera lui Pavel Dan în lumea școlii contemporane este unul îmbucurător.
   Ion BUZAȘI
   (în ziarul ”Răsunetul”, nr. 8296-8297, 7-8 dec. 2019;
   reluat în rev. „Paveldaniștii”, An VI, Ne. 11-12, 2020).

3. 

   Mircea Ioan CASIMCEA – septembrie 7, 2020

   Pavel Dan la Tulcea

   Vigilul scriitor Aurel Podaru, consăteanul redutabilului prozator Pavel Dan, așadar născuți amândoi în satul Tritenii ( Tritiu ) de Sus, județul Cluj, la o diferență în timp de 34 de ani, a aprins toate luminile, în calitate de editor, în Cetatea operei scriitorului cunoscut ca fiind Rapsodul Câmpiei Transilvane. Ultima vestire s-a ivit în luna noiembrie a anului 2019, cu valoroasa contribuție a editurii clujene Casa Cărții de Știință. Mă refer aici la acel „vehicul al gândirii”, cum definește cartea sociologul franez A. Flocon, cu titlul Pavel Dan și Tulcea. Istoricul literar, prozatorul și editorul Aurel Podaru își desăvârșește astfel menirea pe care Destinul i-a hărăzit-o.
   Edificând cartea, în dubla calitate de coordonator și editor, „gândită și alcătuită de Aurel Podaru”, cum se precizează pe pagina de titlu, acesta așază cu încredințare Prefața semnată de dobrogeanul Ion Bădică și Postfața scrisă cu rigurozitate de ardeleanul Ion Buzași, ale căror importante texte sunt însoțite de o Notă asupra ediției, semnată de sagacele editor. De asemenea, coordonatorul cărții stabilește următoarele titluri ale capitolelor: Scrieri tulcene; Tulceni, pe urmele lui Pavel Dan la Tulcea; Corespondență din Tulcea; Addenda; Anexe; Indice de nume.
   Capitolul dedicat scrierilor tulcene ale lui Pavel Dan este deschis cu povestirea Pedagogul, tipărită pentru întâia oară în „buna revistă din Turda”, cum o numește istoricul literar D. Murărașu, anume Pagini literare (1934 – 1945), editată de poetul turdean Teodor Murășanu, profesorul lui Pavel Dan la Liceul „Regele Ferdinant” din Turda, selectată apoi pentru primul volum, tipărit postmortem, în anul 1938, cu titlul Urcan bătrânul, volum îngrijit și prefațat de Ion Chinezu. Din cruntul realism al acestei povestiri ( „în cameră e un frig ca oțelul” ), înfloresc mugurii fantasticului și absurdului („ Protestul înaintat inspectorului de scroafa cea bălană de la internat, căreia directorul îi mănâncă în fiecare an purceii”.), această creație fiind una din prozele care l-au convins pe Eugen Ionescu, cel care a tradus în limba franceză cartea menționată, să afirme că prozatorul decedat la numai 30 de ani „…depășește realismul viguros, dar simplu, al unui Liviu Rebreanu, împingându-l până la limitele fantasticului /…/, căci, la el, simțul compoziției se unește cu al caricaturii și grotescului”.
   Capitolul Scrieri tulcene continuă cu tipărirea însemnărilor lui Pavel Dan, aflat la Tulcea în anul școlar 1926 – 1927, în calitate de elev particular la Liceul „Principele Carol” și pedagog la Școala Normală ( de învățători ) din același oraș nord-dobrogean. Paginile de Jurnal, scrise în anul școlar menționat, reflectă meditațiile tânărului, cu gândire echilibrată, uneori bântuit de o aspră melancolie, alteori rece și echidistant față de necazurile și bucuriile oferite de viață. Scepticismul junelui este prezent în sufletul său, fiindcă a fost obligat să-și părăsească părinții, prietenii și prietenele de la Turda, pentru a căror lipsă se simte deprimat.
   Bunăoară, în momente de descumpănire se consideră „un om care trăiește mort”, sau „care se plimbă printre ruinele visurilor sale, le admiră”. Deseori izbutește să-și mențină echilibrul sufletesc, prioritar rămânând gândul de a scrie: „…să mă așez undeva, să mă pun în liniște pe visuri și pe scris”, mai mult: „Vreau să trăiesc, vreau să cânt și vreau să fiu ceva în lume”. Totuși, Ardealul rămâne floarea de colț așezată în sufletul său: „Sufletul meu e plin de Ardeal”.
   Eugen Giurgiu, colegul și prietenul rămas la Turda, viitorul cumnat al lui Pavel Dan, este destinatarul unicei scrisori conservate, însă nedatată, scrisă la Tulcea. Din aburii descurajării elevului autoexilat de nevoie, se ivește catargul încredirii în sine: „Și totuși muncesc, cât pot, sunt mai odihnit și simt o bucurie mare când mă gândesc că /…/ voi veni acasă”.
   Patru cercetători tulceni se preocupă cu perseverență de perioada petrecută de Pavel Dan la Tulcea, elev fiind în clasa a V-a (anul școlar 1923 – 1924), apoi elev particular în clasa terminală a liceului (anul școlar 1926 – 1927) și pedagog. Gheorghe Șeitan, Ada Marina Valer, Claudia Veroni și Mihai Marinache cercetează cu atenție, elucidând aceste scurte perioade de timp din viața viitorului prozator, cu deosebire anul școlar 1923 – 1924. Tipărite întâia oară, împreună, într-o carte, valoarea lor se amplifică indiscutabil.
   În studiul intitulat cu o admirabilă metaforă introdusă în titlu ( „Pavel Dan – zbor frânt și aterizare forțată în Dobrogea” ), Gheorghe Șeitan afirmă cu potolită duioșie: „O infinită tristețe de pasăre cu aripile frânte se degaje lecturând Jurnalul scriitorului Pavel Dan…” Autorul presupune că aducerea lui Pavel Dan laTulcea, în clasa a V-a, se datorește prezenței unchiului acestuia, Paul Dan, profesor de latină la Liceul „Principele Carol”, cât și faptului că „…taxele la liceul tulcean erau mai mici decât limita impusă de Ministerul Instrucțiunilor”. Totuși, prezența elevului ardelean la Tulcea „rămâne un mister”. Despre tristețea și pesimismul care îl copleșesc vremelnic pe elev și pedagog, relevate în Jurnal, Gh. Șeitan afirmă convins: „Tristețea exilatului e una creatoare.” Tot astfel constata istoricul și criticului literar Ion Chinezu: „Și totuși, Tulcea înseamnă un popas rodnic pentru Pavel Dan: singurătatea și depărtarea sunt o bună școală de meditație și autocritică”.
   Cercetătoarele Ada Marina Valer și Claudia Veroni se referă în comunicarea lor – de fapt există două lucrări, contopite aici sub titlul „Pavel Dan, elev al Școlii tulcene” -, la ambele perioade de claustrare tulceană. Autoarele fac un succint istoric al Liceului „Principele Carol”: la 14 noiembrie 1883 ia ființă Gimnaziul Real de Băieți, „considerat prima școală secundară românească din Dobrogea”, iar la 1 septembrie 1897 devine liceu. Convingerea autoarelor este că la Tulcea „Pavel Dan se acomodează conștiincios și se face repede remarcat de cadrele didactice”, între care se află intelectuali cu prestanță, ca de exemplu Cristian Țapu – „remarcabilă personalitate cultural-științifică” -, Paul Dan, unchiul, profesor de latină, C. Motomancea, directorul liceului ș. a.
   Un fapt îndeobște cunoscut, este menționat de aceste autoare: din cei 21 înscriși la bacalauriat, în anul 1927, desfășurat în localitatea tulceană Ismail, au reușit 8, între care și Pavel Dan, în timp ce „…la liceul din Turda, constatăm că nici un absolvent al promoției 1927 nu a promovat examenul”. Se poate afirma că, iată, în tot răul există un bine, aici poate al doilea, dacă luăm în considerare binele remarcat de Ion Chinezu. Ajuns acasă, în satul natal, proaspătul absolvent notează în Jurnal: „…Și am reușit, de-acu sunt sigur de viitorul meu”.
   Capitolul „Tulceni, pe urmele lui Pavel Dan la Tulcea” – constituit din studii temeinic documentate, redactate cu dreaptă judecată și limpezime stilistică – se încheie cu comunicarea semnată de cercetătorul Mihai Mihalache, intitulată „Pavel D an, pedagog la Tulcea (1926 – 1927 )”. Prin urmare autorul se referă la a doua descindere a lui Pavel Dan la Tulcea, în calitate de elev particular, în anul terminal, la Liceul „Principele Carol”, și, totodată, pedagog la Școala Normală de învățători, a cărei clădire se afla la 3 Km. de oraș. Cercetătorul comunică cititorului câteva date importante despre starea clădirii, fostă cazarmă ( „insuficient reparată și consolidată” ), cât și despre condițiile de viață, îndurate cu stoicism de elevul adesea debusolat: „alimentația precară, asistența sanitară improvizată, absența luminii, frigul din clase și din dormitoarele copiilor”.
   Capitolul intitulat „Corespondență din Tulcea” conține câteva scrisori expediate lui Aurel Podaru de pr. prof. Neculai Justian Aurelian, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Casian”, prin care acesta mulțumește destinatarului „donația de carte Pavel Dan” și anunță înființarea unui fond special de informare/ documentare/ cercetare destinat cunoașterii aprofundate a operei lui Pavel Dan”.
   Cercetătorul M. Marinache expediază aceluiași destinatar câteva scrisori, încărcate cu bunăvoință, strădanie, exigență și autoexigență în coordonarea muncii depuse de cercetătoarele aflate la București, dar și în redactarea propriei comunicări. La rândul său, cercetătorul și jurnalistul Gheorghe Șeitan îl anunță pe Aurel Podaru că în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea „…a luat ființă Centrul de Documentare – Cercetare ^Pavel Dan^, cu funcție pedagogică și culturală”, apoi oferă câteva date bio-bibliografice despre Rapsodul Câmpiei Transilvane. Acest text este de fapt articolul apărut în ziarul tulcean Delta, la 3o ianuarie 2019, și constituie un elogiu adus scriitorului ardelean, dar și celor care îl celebrează în felurite moduri, în Ardeal și în Dobrogea.
   Profesorul și istoricul literar Ion Bădică semnează comunicarea „Pavel Dan la Tulcea”, tipărită în anul 1968, în revista Tomis, al cărei redactor șef a fost, text așezat, firesc, pe primele pagini, cu mențiunea: „În loc de prefață”. Avem de-a face de fapt cu un comentariu doct al Jurnalului paveldanist, descoperit de Cornel Regman în arhiva lui Ion Chinezu. Ion Bădică afirmă că „Pavel Dan făurește visuri, dar trăiește fapte”, fiindcă scrisul acestuia nu este „o ambiție, ci o necesitate organică”, viitorul prozator „fiind înzestrat cu o mare sensibilitate, de care este conștient”. Subliniind că dorința plecării din Tulcea „devine și ea o obsesie”, creează următoarea excelentă comparație:„…exilat aici, scriitorul în formare se simte aproape la fel ca odinioară Ovidiu la Tomis”.
   Postfața cărții este semnată de cunoscutul istotic literar Ion Buzași, unul dintre cercetătorii importanți, în ale cărui preocupări se află și opera lui Pavel Dan, contribuind, împreună cu Aurel Podaru și Sergiu Pavel Dan, fiul scriitorului, la reeditarea unor cărți ale lui Pavel Dan și la editarea ultimilor manuscrise ale acestuia. Locuitor al Blajului, oraș – simbol al Ardealului, unde Pavel a probat cu strălucire chemarea de profesor luminat și talentul de prozator autentic, a cărui valoare națională rămâne indiscutabilă, Ion Buzași se referă, cu prestanța intelectuală care îl caracterizează, la cele mai importante momente care au premers tipărirea acestei cărți, mai cu seamă au dus la desăvârșirea strădaniilor multiple de statornicire prin lumina tiparului a Operei lui Pavl Dan.
   Experimentat editor, Aurel Podaru asigură recentei cărți, cu o diversitate de texte, câteva diviziuni obligatirii: Anexe și Indice de nume, orândute sub cupola rafinată numită Addenda. Pe coperta a IV-a strălucesc, alături de Dunăre și faleza din Tulcea, două citate gândite și scrise de Ion Chinezu și Eugen Ionescu.

   Mircea Ioan CASIMCEA
   (în ziarul ”Delta” (Tulcea), nr.8429, vineri, 10 ianuarie 2020;
   reprodus în rev . „ExPonto”, nr. 1-2 (64-65), ianuarie-iunie 2020;
   reluat în rev. „Paveldaniștii”, An. VI, Nr. 11-12/ 2020).

4. 

   Icu CRĂCIUN – septembrie 7, 2020

   O nouă carte dedicată lui Pavel Dan

   „Împătimitul și statornicul admirator” al operei lui Pavel Dan – cum îl numește Profesorul Ion Vlad pe Aurel Podaru în prefața lucrării Pavel Dan. Bibliografie (2016) – a tipărit recent o nouă carte dedicată celui mai reprezentativ scriitor al Câmpiei Transilvane: Pavel Dan și Tulcea (cu o prefață de Ion Bădică și postfață de Ion Buzași, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2019). Precizăm că, în afară de volumele de proză, poezie sau critică și istorie literară, Aurel Podaru a publicat singur sau în colaborare și alte cărți dedicate celui care s-a retras din viață la doar 30 de ani; este vorba de volumele: Amintiri despre Pavel Dan (ediție îngrijită de Ion Buzași și Aurel, prefață de Ion Buzași, cronologie de Sergiu Pavel Dan, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003), Pavel Dan și Blajul (ediție îngrijită de Ion Buzași, Sergiu Pavel Dan și Aurel Podaru, Ed. Clubul Saeculum, Beclean, 2007), Pavel Dan – Literatura populară. Caiete (ediție îngrijită și postfață de Aurel Podaru, cu o prefață de Andrei Moldovan, Ed. Clubul Saeculum, Beclean, 2007), Umbletul cuvintelor. Prozatori turdeni (antologie alcătuită și îngrijită de Aurel Podaru, prefață de Andrei Moldovan, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009) și prima ediție critică integrală, în trei volume, Opere, cu un studiu introductiv de Andrei Moldovan (ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012).
   Cartea despre care facem vorbire se referă la perioadele 1923-1924, când a fost elev în clasa a V-a la liceul tulcean, adus de unchiul său după tată, Paul Dan, profesor de latină aici, și 8 noiembrie 1926 – 27 mai 1927, când Pavel Dan a fost pedagog la școala normală din această localitate de la porțile Deltei, unde se simțea ca un exilat, iar în timpul liber dând lecții particulare și învățând pentru intrarea la bacalaureat, după cum precizează Ion Bădică în prefață. Viitorul prozator trăiește „dragostea neîmpărtășită pentru o fată rămasă în orașul de unde trebuise să plece”, fiindcă fusese eliminat „din școală până la sfârșitul anului școlar, cu dreptul de a se prezenta ca elev particular”; participase, „fără autorizație”, la balul organizat de Biserica ortodoxă la teatrul orașului. Firește, va scrie și citi mult pentru „a se înălța sus de tot” unde îl purtau „visurile sale înaripate”, cum notează în jurnalul său tulcean, adăugând: „Și dacă prin muncă, prin stăruință, prin voință de fier voi putea ajunge vreodată la ceea ce vreau, voi face din toată viața mea, din toate zbuciumările sufletului meu o operă, o lucrare uriașă care să cuprindă totul în sine: satul, școala, lumea și pe mine și această operă va fi numai a mea, a sufletului meu uriaș”. Din păcate, după cum se știe, Pavel Dan s-a retras din viață la vârsta de 30 de ani. Reîntors în Cluj („sufletul meu e plin de Ardeal”, „Acolo e muzică, acolo e poezie, acolo-s munți și râuri, sate și oameni buni și mai frumoși. Acolo și păsările cântă mai drăguț și ceru-i parcă mai senin. Acolo e sufletul meu” va nota în Jurnal), își va arunca toate operele în Someș și va păstra Jurnalul, care, peste ani, va intra în posesia lui Ion Chinezu, cel care i-a publicat pentru prima dată în volum câteva proze (volumul Urcan Bătrânul, București, 1938).
   Această ediție, gândită și alcătuită de Aurel Podaru, cuprinde: schița Pedagogul, pagini de jurnal, o scrisoare către Eugen Giurgiu, coleg de clasă și viitor cumnat al scriitorului, un studiu intitulat O precizare asupra unui episod din viața lui Pavel Dan de Ioan Cerghizan, fost coleg de clasă cu prozatorul ardelean, eseurile Pavel Dan, zbor frânt și aterizare forțată în Dobrogea al jurnalistului și scriitorului Gheorghe Șeitan, Pavel Dan, elev al școlii tulcene al profesoarelor Ada Marina Valer și Claudia Veroni, Pavel Dan, elev și pedagog la Tulcea (1926-1927) al profesorului Mihai Marinache. Capitolul Corespondență din Tulcea include o adresă a conducerii Seminarului Teologic Ortodox Român din Tulcea către Aurel Podaru, președintele Asociației Culturale Pavel Dan, un articol intitulat La Seminarul Teologic Ortodox Român «Sf. Ioan Casian» a luat ființă Centrul de Documentare-Cercetare «Pavel Dan» semnat de Gheorghe Șeitan și patru scrisori adresate de Mihai Marinache editorului. La capitolul Anexe sunt reproduse foile matricole ale elevului Pavel Dan la Tulcea, alte documente școlare referitoare la viitorul prozator. La ADDENDA vom găsi o notă biobibliografică despre Ion Bădică, prefațatorul acestei cărți, semnată de scriitorul Mircea Ioan Casimcea, iar Postfața aparține prof. univ. dr. Ion Buzași, cunoscut critic și istoric literar blăjean. Bineînțeles că, la final, vom găsi și Indicele de nume așa cum îi stă bine unei astfel de cărți.

   Icu CRĂCIUN
   (în rev. ”Ecouri”, nr.2 (24) , 26 februarie 2020)