Dar ce este, până la urmă, rugăciunea, această ramură înflorită – precum splendida Ramură de migdal a lui Van Gogh – din sămânța Cuvântului primordial?
Să fie însuși Cuvântul replicându-se și căutându-se pe sine – încolăcit precum genomul vieții – într-o varietate de expresii ce tind spre un paroxism al formei din stările existențiale tensionate? Sau mai degrabă să fie un simplu vehicul către sinele persoanei, în care odihnește Cel fără margini și de nepătruns? Nu ne avântăm spre o hermeneutică a prezenței numinosului orantei în cultura spiritului, ci ne limităm doar la a-l consemna o dată în plus – cu recunoștință și încântare – și în aceste pagini, atent alese.
O imagine sugestivă a rugăciunii ne-o poate oferi expresia artistică. La Van Gogh, fluorescența ramurii de migdal pare să evoce o rețea neuronală, o feerie de axoni înlănțuiți în sinapse precipitate vertical și scăldate într-o lumină de un alb dens, o lumină consistentă, așa-zicând. Avem aici imaginea rugăciunii iradiante, care naște o lume din galerii de sensuri ce se întretaie și se întrepătrund reciproc, fiind una, fără amestecare.
Autorul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.