Şarpele şi crinul

Cartea se constituie într-o scurtă relatare autoficţională, cu paroxisme poematice şi dramatice extraordinare, cuprinzând ultimele câteva luni din viaţa unui cuplu, redate prin perspectiva angoasată şi obsesivă a autorului-narator. Afectivitatea bivalentă a eului narator, oscilând între iubire şi ură, între erotism şi veneraţie pură, se dezvăluie printr-o reţea metaforică densă care construieşte o Cântare a cântarilor neagră, străbătută de o sete halucinanta de puritate în mijlocul deşertului dorinţei carnale, îmbinată cu dorul de moarte eliberator; o luptă infernală cu deznodământ surprinzător