Scriitori spanioli ai secolului XX. Comentarii critice

     Aşezată la cumpăna dintre veacuri, Generaţia spaniolă de la 1898 apare într-un moment istoric definibil printr-un singur concept fundamental radical: acela de criză. Este vorba de o criză atotcuprinzătoare ce se manifestă pe toate palierele societăţii spaniole de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, adică atât în plan socio-politic şi economic, cât şi în plan cultural-artistic şi literar.

     Din punct de vedere istoric, Spania traversează unul din momentele cele mai dificile din toată istoria sa, anume dezastrul militar din războiul contra Statelor Unite, ce are loc în 1898 şi în urma căruia flota spaniolă este scufundată, în apele Pacificului, de cea nord-americană. Această înfrângere, trecută aproape neobservată pentru oamenii simpli, avea să capete, însă, proporţii de adevărată tragedie naţională în conştiinţele mai sensibile ale vremii, nu atât ale politicienilor, cât mai ales ale oamenilor de cultură, ale intelectualităţii, în genere. Pentru aceştia, înfrângerea suferită şi consecinţa ei imediată (pierderea ultimelor rămăşiţe ale imperiului colonial: Cuba, Puerto Rico şi Filipinele) au însemnat sfârşitul unei întregi epoci eroice, glorioase, iniţiată de Regii Catolici şi continuată, mai apoi, de reprezentanţii dinastiei Habsburgice care au creat, de-a lungul întregului secol XVI, imensul imperiu colonial – un imperiu în care, după cum îi plăcea lui Carol Quintul să spună, „soarele nu apunea niciodată”.

Autorul