Scriitor îndrăzneţ şi inovator, preocupat de adevărurile umane cele mai dinamice, mai impalpabile, mai profunde, Gib I. Mihaescu (1894-1935) a avut o specială atracţie pentru perimetrul trăirilor obscure şi al conflictelor paradoxale, pe care nu numai observaţia, ci şi memoria afectivă, intuiţia şi stările limita le dezvaluie unui creator. Marile merite al lui Gib I. Mihăescu sunt diversificarea tipologiei umane şi adâncirea analitică a personajelor, care aduc un spor de substanţialitate şi complexitate, de narativitate epică. În măsură mai mare decât alţi scriitori, Gib I. Mihăescu modernizează temerar materia dramaturgică, surprinde medii şi mentalităţi, fenomene ale schimbărilor vijelioase care generează conflicte de tot felul, schimbarea moravurilor, o anume psiho-patologie morală. Fie că e vorba de dramă psihanalitică, de comedie sau de satiră de moravuri, dramaturgul coboară tot mai adânc aria conflictului, fără a pierde o clipă interesul dramatic, teatralitatea, scenicitatea întâmplărilor. Prin subtilitatea conflictelor surprinse, a disfuncţiilor, contradicţiilor, paradoxurilor detectate, el rafinează analiza, dar si mijloacele transpunerii lor scenice, ale proiectării lor în situaţii dramatice.
Seducătorul şi umbrele
Autor | MODOLA DOINA |
---|---|
Format | 14 x 20 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 268 |
stoc | stoc epuizat |
Stoc epuizat
Categorie: Colecţia Hypothesis
Autor | MODOLA DOINA |
---|---|
Format | 14 x 20 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 268 |
stoc | stoc epuizat |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.