Rod al unei documentări îndelungate și riguroase, lucrarea de față își justifică existența nu doar prin prisma filonului central căruia îi este afiliată, și anume traducerea, ci și grație pluralității și varietății abordărilor teoretice și a varietății exemplificărilor practice. Structurat în trei mari capitole, dintre care primul este un amplu excurs teoretic, cel de-al doilea este dedicat exclusiv traducerii literare (ea însăși un subiect complex, demn de a fi analizat chiar într-o cercetare separată), iar cel de-al treilea însumând câteva studii de caz eterogene ca problematică și manieră de prezentare, volumul pe care îl coordonăm se instituie, credem, ca o carte de referință pe terenul deloc arid (dar care, fără îndoială, ne impune să ținem pasul cu dezvoltarea științifică) al studiilor de traductologie.
Teodora Boboc
Lucrarea de față oferă, sperăm noi, o perspectivă modernă a fenomenului traducțional care capătă și amploare, și vigoare, chiar dacă uneori în detrimentul calității, dar tocmai acesta este obiectivul nostru principal, acela de a spune AȘA NU și de a și argumenta cu exemple și demonstrații care sunt capcanele unui atare demers.
Mihaela Moraru




Recenzii
Nu există recenzii până acum.