Dă noaptea deoparte

Carte publicată cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei

Născută la Quebec (1952) și locuind actualmente la Montreal, Monique Proulx e „scenaristă, autoare de nuvele și romancieră”. A debutat, de fapt, cu nuvele, în volume colective, scriind în același timp scenarii de film, dintre care Le Sexe des étoiles (adaptare după un roman scris în 1987) a reprezentat Canada la premiile Oscar din 1994. O imaginație prodigioasă, un simț acut al vizualului dublat de zvâcnirile unei proze care se joacă în voie cu himerele cuvintelor și cuvintele-himeră, o candoare sub care intuiești o cunoaștere a abisurilor ființei umane fac din ea un autor de prim rang al peisajului literar canadian.

După un prim volum personal de nuvele, Sans coeur et sans reproche (Québec / Amérique, 1983), și romanul Le Sexe des étoiles (Québec / Amérique, 1987), publică în 1993, la editura Boréal, Homme invisible à la fenêtre (roman) și rămâne fidelă editorului încredințându-i: Les Aurores montréales, nuvele, 1996; Le coeur est un muscle involontaire, roman, 2002; Champagne, roman, 2008 (în versiune românească: Ținutul sălbatic, Univers, 2013); Ce qu’il reste de moi, roman, 2015 (în versiune românească: Ce-a mai rămas din mine, Univers, 2017). Reluate în ediții ulterioare de mare circulație, cărțile lui Monique Proulx au întrunit aprecierile unanime ale criticii și au fost onorate cu numeroase premii, cărora li se adaugă prestigiosul Prix des cinq continents de la francophonie – 2022 pentru ultimul roman, apărut tot la Boréal, Enlève la nuit.

*

Montreal. Seară de februarie. Pe o margine de trotuar, pe o margine de viață, o siluetă. Nu-i distingi chipul; plăpând, trupul trădează doar disperarea, elanul care îl poartă către neființă. Miraculos – dar nu-i oare povestea locul predilect al miracolului?! –, o mână caldă pe umăr, un petic de hârtie care nu e hârtie, o eșarfă galbenă și recviemul pentru un necunoscut se transformă într-o odă, poate nu chiar a bucuriei, dar neîndoios a existenței. Dă noaptea deoparte, romanul lui Monique Proulx, rescrie în cheia realismului magic aventura inițiatică și profund emoțională a unui erou evadat dintr-un univers paralel (situat totuși la doar „trei străzi distanță”) în indiferența, rapacitatea, egoismul lumii contemporane. Un fel de basm modern ce deapănă calvarul și uimirile celui care ignoră codurile și limba Lumii celei Noi, descoperă ingenuu că nici măcar „libertatea nu e un lucru ușor, libertatea înseamnă să ai parte de tot ce e întunecime de jur împrejur” și care, ca în orice basm, își înfruntă destinul încercând să-i dea un sens. A fost odată… în versiunea de secol XXI are farmecul și prospețimea vocii care trăiește povestea și o spune totodată: uneori foc de artificii, alteori stângace ori doctă până la ridicol, dar prinsă mereu în hora nesfârșită a cuvintelor creatoare de memorie și de viață.