În romanul Australopitecul, Petru Istrate explorează cotidianul prin prisma unui narator dezimplicat, accentul epicului fiind focalizat asupra unor detalii semnificative, printr-o tentaţie, subtextuală sau aparentă, a fragmentarităţii. Prozatorul se dedică unei observaţii minuţioase a fisurilor şi incongruenţelor realului, prin circumscrierea unor profiluri şi comportamente umane, a unor scene, întîmplări şi dialoguri ce susţin cu succes edificiul narativ. Scriitorul surprinde, prin strategii narative adecvate, stări latente sau confuze, crize morale, degringolade afective şi tragicomedii paradoxale, într-un stil sobru, dezimplicat, neutru, prin care stridenţa emoţiilor pare să fie dezamorsată. Personajele îşi relevă, pe parcursul romanului, insuficienţa ontică, inadecvarea la o lume insalubră şi alienantă, resimţind însă şi nevoia unei revanşe utopice şi compensatorii la regimul impus al inadecvării.
IULIAN BOLDEA

Noaptea şi focul, povestiri
Casa nebunilor 


Recenzii
Nu există recenzii până acum.