Traducere din limba polonă, prefaţă şi note de Constantin Geambaşu
Bronisław Wildstein este unul dintre romancierii şi jurnaliştii cunoscuţi în Polonia contemporană, putenic angajaţi în schimbările survenite după căderea sistemului comunist. Atent observator al schimbărilor survenite în societatea poloneză în noul context european, Wildstein surprinde în noul său roman, Casa celor aleşi, ipostaze ale degradării umane, în urma îndepărtării de valorile tradiţionale, fundamentale, aducând de data aceasta în vizorul narativ ceea ce se întâmplă în structura şi organizarea mijloacelor de comunicare în masă. (…)
Wildstein pune în discuţie relaţia dintre lumea tradiţională, bazată pe valorile creştine (neam, familie, credinţă, dragoste de ţară) şi postmodernitate, în care se produce despărţirea de aceste valori în numele jocului, convenţiei, artificialului, senzaţionalului etc. Omul postmodern şi-a pierdut atributele identitare, nu mai acţionează în profunzime, nu mai este preocupat de esenţă. Inclusiv actul erotic şi-a pierdut dimensiunea trăirilor individuale, pierzându-se în noianul de gesturi şi acţiuni comune.
Constantin Geambaşu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.