Dimitrie Cantemir. Ieroglifele salvării

„De ce am mai citi astăzi cartea lui Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică? Ce îi mai poate spune ea lectorului actual, dedulcit la teme urbane, strategii narative surprinzătoare, voci homo/hetero/autodiegetice dezinhibate care construiesc universuri provocatoare şi cu care cititorul se poate identifica uşor? De ce ne-am întoarce la un roman(ţ) bătrân de când lumea (literaturii române), cu o sintaxă, o topică şi un lexic atât de diferite de cele ale limbii române actuale, despre care chiar şi cititorii specializaţi recunosc că se citeşte cu greutate? Ce ne mai pot aduce re-lecturi şi reconsiderări suplimentare, în contextul în care, de trei sute de ani, textul lui Dimitrie Cantemir s-a bucurat de o atenţie care a compensat pe deplin absenţa ei din conştiinţa lumii literare peste o sută de ani şi pe bună dreptate: scrierea Principelui le propune celor care se încumetă să scotocească în cotloanele ei narative nu doar o istorie secretă, o alegorie sau un basm cu animale, ci o oglindă a ideilor epocii, transpuse într-un simbolism care deschide textul către toate abordările şi face posibile toate ereziile. Căci dincolo de istoria secretă atât de des invocată, narată cu aer de poveste de către Dimitrie Cantemir, se află Principele însuşi, cu toate frământările şi sfâşierile sale de moştenitor al tronului dublat de cărturarul erudit fascinat de jocul ideilor înalte.”

Autoarea