Eroarea

Au fost, mai întâi: Bărbaţii, 1984, şi Reîntoarceri, 1987. Au urmat: Martorul, 2009, şi Eroarea, 2012. De ce pauza lungă dintre 1987 şi 2009? Pentru un motiv foarte simplu. După revoluţia din decembrie, scrierea la ziar, eliberată de presiunea cenzurii, părea a fi nu doar o îndeletnicire interesantă, ci una obligatorie. Erau atâtea de spus din cele care nu fuseseră spuse până atunci. Numai că, în foarte scurt timp, s-a întâmplat ceva la care nu se aştepta nimeni. Ziariştii au descoperit, cu uimire, că presiunile economice sunt la fel de nocive precum se dovediseră constrângerile ideologice. Iar scrisul cărţilor? Un răspuns complet se lasă încă aşteptat. Chiar dacă ţăranul român este pe cale de dispariţie, probabil a murit deja şi cine să-i scrie necrologul dacă nu cei care i-au stat alături toată viaţa?

Ce-ar mai fi de spus în câteva secunde? Că bărbaţii s-au supus constrângerilor comunismului după ce războiul a trecut peste ei; că aceiaşi bărbaţi au început să se reîntoarcă acasă înainte cu câţiva ani de declanşarea evenimentelor din decembrie 1989, participând la efortul de desfacere a ceea ce a fost făcut prost înainte; că după amintita revoluţie au devenit martori pasivi ai unor posibile schimbări în viaţa lor; şi că uluitoarea eroare a unui sistem democratic îndelung aşteptat i-a transformat în victime colaterale ale unui capitalism feroce, care îi loveşte pe cei mulţi la fel de rău cum îi lovise, cu câteva zeci de ani înainte, comunismul pe cei puţini.