Frumoasele sabine

Un copil de unsprezece ani este luat din satul lui din Munţii Apuseni şi dus în inima Olteniei să înveţe conjugarea perfectului simplu, cu „fusei” şi „fură”, datorită bursei oferite de doamna Aretia Tătărescu, soţia primului-ministru al României.

Ca elev al Şcolii Normale de Învăţători din Târgu Jiu, are norocul să asiste la edificarea şi inaugurarea monumentelor oferite ţării sale de marele sculptor Constantin Brâncuşi, a căror simbolistică îi va marca adolescenţa pe tot parcursul şcolarităţii în anii cumplitului flagel, care a fost cel de-al Doilea Război Mondial, apoi şi după război, în anii studenţiei la Cluj.

Acest roman autobiografic redă strădania autorului, în anii formării şi devenirii sale, de a înţelege şi asimila mari valori umane, precum: binele, adevărul şi frumosul, dar şi lupta pentru dreptate socială şi naţională a românilor din Ardeal, într-un moment crucial: Conferinţa de pace de la Paris, din anul 1946. Viaţa sa, ca a atâtor tineri din acei ani, este marcată de situaţii şi curente contradictorii, între entuziasm şi decepţii, pe care această generaţie a căutat să le limpezească alegând şi urmând modele culturale naţionale ori universale. În paginile acestei cărţi, autorul mărturiseşte luminile şi umbrele, alunecările şi ridicările unei existenţe frământate între două monumente culturale româneşti excepţionale: sculptura simbolică a lui Constantin Brâncuşi şi poezia filosofică a lui Lucian Blaga.

Prof. Ionel Penea