Jurnale elvețiene

Volumul de față reproduce, fără modificări în conținutul textului, Jurnal elvețian (subintitulat În căutarea latinei pierdute), publicat de subsemnata în 2004, la editura Casa Cărții de Știință. Jurnalul consemnează primul meu stagiu elvețian, din anul universitar 1994-1995, când am beneficiat de o bursă federală (ESKAS) pentru studii doctorale, la Seminarul de Romanistică al Universității din Zürich. Pentru generația mea, deschiderea de după 1989 a însemnat (re)începerea unor proiecte (existențiale și profesionale) la care „înainte vreme” nici nu visam. Redactat inițial pentru familia mea, rămasă acasă, textul înregistrează, în ritmurile unui cotidian cu care încercam să mă potrivesc, o aventură formativă. Chiar dacă unele dintre detaliile de atunci nu mă mai reprezintă, el rămâne, după treizeci de ani, o oglindă a mea, în liniile ei esențiale.

Am adăugat acestei ediții două (…) secvențe diaristice, recuperate din însemnări personale și din scrisori: în decembrie 2001-septembrie 2002, am fost la Universitatea din Geneva cu o bursă postdoctorală a Asociației Universitare a Francofoniei, iar în iunie-iulie 2007 am beneficiat, tot acolo, de o bursă de cercetare NEC/Getty (acordată de Institutul de Studii Avansate „New Europe College”, din București).

Ioana Bot

*

     La trei decenii de la scriere și la aproape două de la prima publicare, jurnalul elvețian al Ioanei Bot ne pune în fața unei oglinzi și ne obligă retrospectiv la un examen moral. Ca istorie a descoperirii Occidentului, reconstituie o experiență exemplară a eșecului, a unei întâlniri intelectuale idealizate și neîncetat decepționante. E cronica – în sensul urmăririi cotidiene a reluării aceleiași tensiuni între spaimă și dorință, între teamă și atracție – ratării Occidentului. Și e de asemenea o cronică, în sensul luării în inventar, aproape fără narațiune, a complexelor culturale care s-au activat când frontierele s-au deschis. Din acest punct de vedere, e un jurnal nu al absenței interioare a libertății, așa cum sunt multe scrieri memorialistice din Est, ci al unei libertăți indiferente.

Adrian Tudurachi