Legenda cavalerului Dalian şi a prinţesei Loresia

Departe, tare departe, la marginea unui regat înfloritor dinspre soare-apune cârmuit de slăvitul rege Alexandru se întindea ţărmul înalt şi stâncos al unei mări ivită parcă din tărâmul de basm al nimfelor. Razele soarelui se spărgeau în mii de smaralde pe crestele valurilor ei cristaline.  Acolo, pe malul liniştit, acoperit de un nisip alb ca fildeşul presărat cu scoici sclipitoare în toate culorile se afla un sătuc de pescari inimoşi şi vrednici. La marginea satului, lângă stâncile înălbite de spumă se zărea o colibă din stuf şi trestii, în care vieţuia un tânăr şi chipeş pescar, pe nume Dalian şi preafrumoasa  lui soră, Lavinia. Părinţi nu aveau, iar oamenii şopteau în taină cum că cei doi ar fi fost salvaţi cu ani în urmă de Filemon, un bătrân pescar de prin partea locului, pe când prunci fragezi fiind, pluteau într-un cufăr din lemn de cedru pe întinsul mării către un preagrabnic şi nefericit sfârşit.

Se povestea dar că într-o zi de la sfârşitul verii o aprigă furtună se abătuse pe mare. Bătrânul Filemon se afla cu mica lui barcă în larg, pescuind cu năvodul. Deodată, la urechile lui ajunseră nişte plânsete de copii.

Ramona Maria Bochie, Legenda cavalerului Dalian şi a prinţesei Loresia