Traducere din limba germană de Rodica Mureșan
„Mii de pacienți primesc implanturi de sisteme port în fiecare an în Germania. Aceștia au așteptări precum siguranța administrării sistemului, protecția împotriva complicațiilor și păstrarea sau reinstaurarea nivelului calității vieții de la noi, medicii și personalul de îngrijire.
Sunt activ în cadrul centrului de nutriție al clinicii medicale B din Universitatea Münster din 1995. Una dintre ariile de interes în munca mea din clinică o reprezintă domeniul utilizării sistemelor de port cateter precum următoarele implanturi venoase prelungite, asemenea cateterelor Hickman, Broviac sau Groshong. Port cateterele ne permit să hrănim pacienții pe cale intravenoasă și mai puțin agresivă, să administrăm medicația și să facilităm și ușurăm aplicarea tratamentelor antidurere și a chimioterapiei. Un implant de port cateter oferă pacienților, în afară de șansa de a se întoarce într-un mediu familiar, oportunitatea de a duce o viață normală cu cât mai puține neajunsuri.
Însă sistemele port aduc cu sine cerințe stricte de igienă, competență și diligență. Experiența și rezultatele evaluărilor din întreaga lume arată că, fără pregătire specială și inițiere practică, nici doctorii, nici personalul de îngrijire nu s-ar putea ridica la înălțimea acestor exigențe. În scopul certificării personalului calificat în domeniul siguranței legale, am început să ofer seminare de atestare pentru grupe din anul 2002. Speranța reducerii celui mai mare număr de complicații rezultate la scurt timp după utilizarea sistemelor port, asemenea infecțiilor, sepsisului și ocluziunilor, a reprezentat motivul pentru care am dorit să ofer personalului de îngrijire certificarea pe care să o poată pune în lucrul practic cu port cateterele. Pentru pacienți, un standard de utilizare și de igienă neadecvat înseamnă de cele mai multe ori o nouă intervenție chirurgicală care deseori le poate pune viața în pericol. Lipsurile grave în ceea ce privește utilizarea sistemelor port ne determină să instaurăm standarde foarte exigente pentru înrebuințarea zilnică a implanturilor pe termen lung. Acestea au fost modificate din nou în cele din urmă în anul 2013 în colaborare cu Clinica universitară Münster și vor fi explicate în detaliu în cele ce urmează.”
Markus Masin




Recenzii
Nu există recenzii până acum.