„Lumea ficţională reprezentată de autoare cărţii recreează o realitate construită în jurul ideii de prietenie şi susţine necesitatea învăţării prieteniei, demers înţeles drept finalitate formativă referenţială. Ca relaţie afectivă şi colaborativă, prietenia este promotoarea unor valori autentice, prezentate într-o manieră ficţională, dar pe care cititorul le poate identifica uşor: atitudine deschisă, afinitate reciprocă, empatie, comunicare afectivă, susţinere necondiţionată, respect reciproc, întrajutorare.
Textul cărţii oferă o multitudine de mesaje inspiraţionale pentru copii, părinţi şi cadre didactice, el putând fi valorificat în contexte educaţionale formale şi informale. Poate că unul dintre cele mai valoroase mesaje este acela că prietenia ne înnobilează şi ne oferă resurse nebănuite pentru a ne ameliora existenţa.”
Prof. univ. dr. Muşata-Dacia Bocoş
(…)
– V-ați întors din Orașul Magic al Prieteniei? îl întrebă curios Negrilă.
– Da, iar acum mă îndrept spre casă. Oriunde te-ai duce, tot acasă ți-e inima. Abia aștept să primesc o porție de lapte cald și să dorm în cutia cu cărți a stăpânilor mei. Poate, într-o zi, voi scrie ,,Memoriile motanului Aristotel”, zise acesta răzând.
– Noi am putea scrie despre călătoria noastră alături de Domnișoara Sophie, zise Codruța deja melancolică.
– Sunt convins că ar fi o carte bună. Toți cei care ar citi această carte ar descoperi de ce are nevoie o prietenie adevărată. Vă mai amintiți ce v-am povestit despre cele trei prietenii, nu? întrebă motanul Aristotel.
– Da, eu îmi mai amintesc, dar mi-ar plăcea să ne mai povestiți o dată, zise Negrilă nerăbdător.
– Prietenia pentru obținerea unor foloase, prietenia pe baza plăcerii și prietenia virtuoasă. Primele două se destramă cu ușurință, sunt temporare. A treia e prietenia adevărată, cea durabilă. Prietenia bazată pe virtuții e prietenia celor nobili sufletește, a celor care pun binele prietenului lor mai presus de binele lor. Pe asta trebuie să o găsiți și să aveți grijă de ea sau, cine știe, poate ați găsit-o deja. (…)
Mădălina Crișan în Negrilă și Codruța. O prietenie aristoteliană
Recenzii
Nu există recenzii până acum.