Moto: „Iar inima rămâne s-atârne ca un lacăt
Cu cheile pierdute la porţile luminii” (T. Arghezi)
„Într-o nuvelă a lui Mircea Eliade, Pe strada Mântuleasa, un fost director de şcoală, profesorul Fărâmă, vizitează un fost elev şi este ridicat de Securitate. Acolo povesteşte anchetatorilor despre pivniţele cu apă în care s-ar ascunde trecerea spre tărâmul celălalt. Viziuni, visuri, legende, întâmplări senzaţionale, descifrate şi trăite în grila lor arhetipală ar trebui să-i conducă pe eroi la adevărurile ultime ale cosmosului. Anchetatorii însă înţeleg doar că, în beciurile respective, se ascunde tezaurul polonez…
Căutarea adevărurilor pierdute în mit, de către profesor, respectiv, înţelegerea pragmatică şi contingentă a poveştii de către ascultătorii lui Fărâmă modelează în fapt situaţia fantasticului, atât ca mod de a gândi, ca experienţă existenţială, cât şi ca act narativ – distanţa dintre căutările lui Fărâmă şi cele ale anchetatorilor echivalând cu distanţa dintre gândirea mitică şi cea critică, invazia misterului nefiind altceva decât revelarea neaşteptată şi nechemată a sacrului de care omul modern s-a despărţit, dar după care tânjeşte, fără a se putea umple de farmecul tainei, incapabil de a-i eluda totuşi semnificaţiile, de unde şi celebra „ezitare” todoroviană. Actul diegetic corelează acest mod de a privi experienţa transgresivă, cu ţesătura narativă care ascunde, în urzeala ei, mituri, superstiţii, resturi de rituri străvechi, imagini ale sacrului, al căror sens a fost adânc îngropat de memoria colectivă, dar păstrate, în formă, în memoria celui care experimentează şi pentru care întâmplările sunt de neînţeles, ezitarea fiind, de fapt, încercare de a construi sens. Punând în discuţie povestirile sacre, mitologice, superstiţioase, oculte, ritualice, conjugându-le cu banala realitate cotidiană, naraţiunea fantastică devine metanaraţiune. Investigându-le cu luciditate, cu instrumentele raţiunii, dar şi cu cele dobândite cultural, autorul naraţiunii fantastice deconstruieşte vechile mituri, rituri, simboluri sacre şi, interogându-le, subminează raţiunea considerată indestructibilă, respectiv, lumea, considerată etanşă.”
Autoarea
Recenzii
Nu există recenzii până acum.