Ion Oarcăsu, n. 22 iun. 1925, comuna Josenii Bârgăului, jud. Bistriţa-Năsăud – m. 9 martie 2000, Cluj. Critic literar. Fiul lui Valentin (Valer) Oarcăsu şi al Ravecăi (n. Moldovan), agricultori.
Liceul din Năsăud (început în 1937, continuat sub ocupaţia horthystă, absolvit în 1945). Studii juridice la Univ. din Cluj (1945-1949).
Funcţionar la Filiala Clujeană a Uniunii Scriitorilor (1949-1957), apoi redactor la filiala Editurii pentru Literatură din Cluj si redactor la revista Tribuna (1957-1988).
Debutează în 1942, cu versuri, în ziarul Tribuna Ardealului, apărut la Cluj sub ocupaţie. Colaborează la Tribuna, Steaua, Utunk, Făclia ş.a. Debut editorial cu vol. Opinii despre poezie (1965). Alte vol. publicate: Oglinzi paralele (1967), Prezenţe poetice (1968), Destine şi valori (1974). A prefaţat (postfaţat) diverse ediţii din Camil Petrescu, Nina Cassian, N. Prelipceanu, Anişoara Odeanu, Emil Isac, precum şi traduceri din Romain Rolland, Asztalos István ş.a. (Aurel Sasu, Dicţionarul biografic al literaturii romîne)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.