Rigiditatea arterială

Interpretarea pulsului arterial a reprezentat o parte importantă a examinării clinice încă din timpuri străvechi, fiind folosită în scop diagnostic în China, India, Grecia şi Imperiul roman. Studierea sistematică a pulsului a început în secolul al XVI-lea când Josef Strus, profesor la Universitatea din Cracovia a scris o lucrare despre tipurile de puls şi semnificaţia lor clinică subliniind avantajele practice ale determinării pulsului pacienţilor (1). În secolul XIX, Marey în Paris şi Mahomed în Londra au introdus metode de înregistrare grafică a pulsului (2). Din aceeaşi perioadă datează şi descrierea de către Moens a relaţiei dintre elasticitatea arterială şi unda de puls, întrezărindu-se posibila ei utilitate clinică. La începutul secolului XX a fost introdusă cateterizarea cardiacă şi a devenit astfel posibilă corelarea presiunilor arteriale centrale cu parametrii undei de puls periferice (3).