Volumul de față, intitulat RUSA ECONOMICĂ PENTRU TOȚI (manual tematic de terminologie economico-comercială), este dedicat unei prezentări sintetice a principalelor teme și situații legate de fenomenul comunicării (scrise sau orale) interlingvistice în diferite sfere economice.
Manualul abordează principalele aspecte de terminologie economică, fiind structurat în mai multe capitole care se axează pe unele teme majore (derularea operațiunilor bancare, formalitățile și documentele pentru trecerea frontierei, asigurările, taxele și impozitele, înființarea firmelor și derularea contractelor de import-export), ca, ulterior, într-o logică succesiune de idei, să prezinte, fără a avea pretenția de a fi epuizat subiectul, un vast material legat de comunicarea în afaceri (întâlniri, convorbiri telefonice, negocieri etc.).
Autoarele – prof. dr. emerit Mihaela Moraru și lect. dr. Teodora Boboc – nu sunt la prima încercare de a oferi un real și temeinic suport de curs, de a scrie și publica un manual (vezi Limba rusă pentru Noi (traducerea între teorie și practică), Editura Universității din București, 2018), lucru cumva evitat în ultimul timp în mediul nostru academic, având desigur mai multe și justificate argumente – lipsa interesului și a competențelor lingvistice necesare în domeniul terminologiilor de orice fel și o deplasare vizibilă a interesului spre monografii sau producția teoretică. Bineînțeles, un alt motiv temeinic pentru ocolirea unor astfel de „producții” este și sistemul de evaluare propus pentru avansare, închistat în punctaje sofisticate și nu întotdeauna justificate sau obiective, care îi determină pe specialiștii filologi să se orienteze mai degrabă spre elaborarea unor studii monografice.
Lect. dr. Roman Petrașuc




Recenzii
Nu există recenzii până acum.