Scurtă antologie din literatura spaniolă a secolului XX. Antologie cu texte ilustrative (cu note şi comentarii)

     Creaţia cea mai originală şi fecundă a spiritului nostru religios porneşte de la invazia arabă (…). Spaniolii, celebrându-şi faptele lor eroice, o făceau cu un spirit creştin, căci cu el şi pentru el luptau; dar haina lor conceptuală era în mare parte croită după moda maură. Spiritul arabilor ajunge în acea vreme la apogeu şi era normal să-şi manifeste influenţa asupra celui al spaniolilor, dacă pentru aceasta n-ar fi fot de ajuns contactul de-a lungul mai multor secole şi chiar războiul, care de obicei este mijlocul cel mai eficace pe care îl au popoarele pentru a-şi exercita influenţele reciproce. Din această poezie populară, creştină şi arabică în acelaşi timp (…) s-au născut tendinţele cele mai marcante ale spiritului religios spaniol: misticismul, care a fost exaltarea poetică şi fanatismul, care a fost exaltarea acţiunii. Misticismul a fost ca un fel de sanctificare a senzualităţii africane, iar fanatismul a fost o revărsare împotriva noastră înşine, atunci când s-a terminat Reconquista, a furiei acumulate în timpul a opt secole de luptă. […].

        Termenii „spirit războinic” şi „spirit militar” de obicei sunt folosiţi fără deosebire şi, totuşi, eu nu cunosc alţii mai antagonici (…). Să deschidem istoria Spaniei la orice pagină şi vom vedea unul şi acelaşi lucru: un popor care luptă fără organizare. În perioada romană, ştim că Numancia a preferat să piară mai degrabă decât să se supună; dar nu ştim cine a fost acolo căpetenie şi aproape că nici nu suntem siguri dacă a existat vreo căpetenie (…). În timpul Reconquistei, deşi erau atîţia regi, unii înţelepţi şi alţii chiar sfinţi, figura naţională este el Cid, un rege ambulant, un guerrillero care lupta pe cont propriu. […].

Autorul