Şi atunci era iubire (roman)

Îl recitea în minte şi acum simţind paşii obosiţi, miciţi, cine ştie de când se încetiniseră fără să ia seama. Mergea de-o veşnicie pe străzi şi traversase parcă o întreagă lume, viaţa cu ştiutele şi neştiutele ei, viaţa repeta gândul şi o bufni plânsul. Un plâns demult ţinut în frâiele neputinţei însă izbuti să-l stăpânească în grabă, mototolind batista în geantă. Ce rost au o mie de lacrimi sau Lita cu grava-i nepasare şi amocul ei nedezlegat? Ce rost a avut să-şi amintească de cândva atât de admiratul profesor Ilvascu cu neuitata lui „uitare”? Ce rost are ORICE când totul s-a dus şi nu se mai întoarce nimic, viaţa nefiind basm ba pune-te masă ba clădeşte-te casă ori palat strălucitor, – iarăşi scoţi tremurând batista, iarăşi?