Trișorii

Atracția unei călătorii în trecutul neuitat al vieții mele mă îndeamnă să încerc un efort de întoarcere în acel timp trecut. Retrăirea acelor vremuri ar trebui să fie învăluită de dorința de redare onestă a unor fapte care s-au întâmplat aievea, fapte care au sculptat făgașe adânci în conștiința mea. Retrăind, adesea, bucuriile și suferințele provocate de acele întâmplări, am reușit să le păstrez vii în memorie, iar acum le adun într-o constelație a strălucirilor și mizeriilor vieții.

În final sunt eu, care m-am trișat pe mine însumi fiindcă nu am luptat pentru casa primită de la Moșu Toader. Nu am luptat să apăr valorile morale autentice, provenite de la Moșu Toader. Am crezut în toate falsele principii de noncombat social provenite de la tata și am fost tembel de cuminte în copilărie. Am crezut toate făcăturile echipei Mihai-Tata și le-am semnat actele. Am dat ce nu trebuia dat, dreptul meu din casa primită de la Toader. Am abandonat ce nu trebuia, statutul meu de urmaș în această familie. Și am crezut ceea ce nu trebuia să cred, că principiile morale se aplică cu blândețe, când ele se aplică cu forța.

Da, așa este… cel mai imoral dintre toți trișorii divulgați sunt chiar eu.

Nicolae Dehelean