Tudor Argezi. Erminia unui iconoclast modern

Poetul, „tâlhar de ceruri“, îşi legitimează căutările „piezişe“ cu icoana tâlharului răstignit în dreapta lui Iisus, primul om căruia raiul i se redeschide şi singurul care, în bucuria imaculată din „sânul lui Avraam“,din scena Judecăţii de Apoi, intră gol şi cu crucea in spate. Dislocat din condiţia sa morală, printr-un cataclism ontologic, anume moartea şi învierea lui Iisus Hristos, tâlharul, copleşit de sublimul cu care se întâlneşte pe nepregătite, nu se poate apăra decât arborându-şi stigmatele. În mijlocul celor vrednici, el îşi apără, umil, nevrednicia. Frumuseţea scandaloasă a acestui personaj, ţâşnită din contradicţiile biografei şi ascensiunii sale, din destinul său „în răspăr“ cu logica moralei, este o icoană a poetului. Nu atât absorbirea portretului interior al poetului în simbolul acestui personaj paradoxal îl consacră pe acesta drept icoană, cât faptul că marele salt existenţial al tâlharului are loc prin revărsarea harului, adică a acelei contraponderi divine, atât de invocate de Arghezi, la strădaniile suferinde ale artistului.