Viaţa lui Marin Preda

Într-o perioadă când comoditatea doctoranzilor îi determină să-şi aleagă teme periferice – pentru a căror tratare le sunt suficiente câteva săptămâni –, Rodica Matiş s-a angajat la un maraton documentaristic impropriu structurii sale, ce o îndemnase până deunăzi să participe la curse scurte, pe suta de metri, specifice liricii. Pornind de la experienţele sale anterioare, deloc neglijabile, m-aş fi aşteptat să-şi îndrepte privirea spre un poet, cu avantajul de a-i surprinde specificitatea dinlăuntrul creaţiei lui, nicidecum din afară, cum se uzitează. S-a luat însă la trântă cu un uriaş, ceea ce, inevitabil, avea s-o oblige să cunoască, în timp, şi înfrângeri, mai ales că „adversarul”, imprevizibil, n-avea cum să nu-i rătăcească paşii pe terenul arid al graniţei dintre realitate şi ficţiune.

Mai mult decât alţi creatori, Preda s-a referit adesea la propria-i viaţă, dar, ca şi Rebreanu, trăind în lumi paralele, a izbutit uneori să se contrazică, nemaiştiind nici el care-i adevărul. Pe de altă parte, nobleţea l-a obligat ca în relatarea vieţii sale intime să arunce adesea o hlamidă împărătească peste o ladă de gunoi. Aşa se şi face că, precum marii săi înaintaşi, a intrat în anecdotica epocii, sursele primare aflându-se în lumea scriitoricească de la Pelişor, Mogoşoaia şi din alte case de creaţie, unde artistul a jucat şi în alte distribuţii decât cele „clasicizate” .

Cu firească pudoare, doamna Rodica Potoceanu n-a aplecat urechea la folclorul iscat în jurul marelui prozator. Are însă meritul de a surprinde elementele definitorii ale formării şi devenirii creaţiei sale.

Bine structurată şi scrisă într-o frumoasă limbă românească teza de doctorat este o sinteză remarcabilă a vieţii şi operei lui Preda, cu meritul de a nu se fi oprit la date cunoscute. (Niculae Gheran)