2023 – repere în non-ficțiunea românească 

Anul editorial 2023

Încep cu o concluzie, evidentă dacă intrăm în orice librărie: 2023 este un alt an foarte bun pentru literatura română. Oferta de carte românească este mai bogată și mai diversă decît oricînd. Desigur, calitatea este preferabilă cantității, însă nu ne putem plînge nici de acest aspect al producției editoriale din 2023. După cum am tot afirmat în ultimii ani, unul dintre scopurile care trebuie urmărite în reînnoirea și evoluția literaturii române contemporane este creșterea mediei. Nu știm dacă peste jumătate de secol canonul literar românesc va mai fi unul construit strict pe fundamente estetice, dar cu siguranță istoria literară, nedreaptă cum e de multe ori, va valorifica doar o mică parte din titlurile apărute în acești ani. Chiar și așa, o literatură sănătoasă nu poate exista doar cu capodopere, adică cu vîrfuri, ea are nevoie de o bază solidă, formată din toate aceste cărți, care poate că nu le vor mai spune mare lucru cititorilor de peste jumătate de secol.

Din fericire, și anul acesta mi se pare că multe dintre cărțile semnate de autori români și publicate la principalele edituri autohtone pot fi etichetate de la decent în sus. Cu toate acestea, puține dintre aceste titluri au avut parte de atenția cuvenită, dincolo de vînzări – multe, puține, cîte or fi – și de reacțiile cititorilor. Mă refer, desigur, la comentariul profesionist, la critica de întîmpinare, care a avut un an foarte slab. Dintre cele o sută și ceva de volume relevante publicate în 2023, nu cred că pot indica unul care să fi avut parte de zece cronici solide. Am tot vorbit – și o să o mai facem – despre cauzele acestei crize continue a criticii de întîmpinare, vreau doar să mai punctez că nu cred că ar trebui să cultivăm acest cerc vicios, în care lipsa cronicilor să fie o dovadă a inactualității criticii de întîmpinare. Din contră, mai mult ca oricînd, este nevoie de discutarea specializată a fenomenului literar contemporan, cu deschidere către publicul larg, desigur.

Chiar dacă împărțirea și discutarea cărților pe genuri literare nu este foarte populară în critica autohtonă, acest mod organizațional rămîne cel mai practic atunci cînd facem bilanțuri și retrospective. În opinia mea, cele mai spectaculoase lucruri au avut loc în poezia din 2023, unde se înregistrează și cea mai mare diversitate de formule, teme și sensibilități. Printre cele mai semnificative volume din ultimul an, aș aminti Sarx de George State (Nemira), Dmitri – INTJ de Dmitri Miticov, apelofo_b de Cătălin Șuteu (sub trei heteronimi: norhaos x human1 x lowHPjunko), 20002020 de Constantin Vica, toate aceste trei volume fiind publicate la OMG Publishing House, Curriculum. Refrene ale recuperării și memoriei de Mădălina Oprea și Țesătoarea. Opera instrumentală de Medeea Iancu, ambele la frACTalia, Anul tigrului de apă de Ligia Keșișian și Sentimentul naturii de Florin Dumitrescu, ambele la Casa de Editură Max Blecher, și Soare frumos de Vlad Drăgoi (Dezarticulat).

Despre proza din 2023 voi scrie un articol separat, vreau doar să punctez acum faptul că aici se observă cel mai bine creșterea mediei despre care povesteam la început. A fost un an cu multe debuturi în proză, dar cu puține volume foarte bune. De asemenea, multitudinea romanelor și a colecțiilor de povestiri din 2023 semnate de scriitoare stau ca dovadă a faptului că trecem prin una dintre cele mai bune perioade – dacă nu chiar cea mai bună – pentru literatura scrisă de femei. În fine, ajung la obiectul acestui articol, acea categorie de cărți despre care nu prea se fac retrospective: non-ficțiunea.

Cîteva repere în non-ficțiunea din 2023

La articolul pe care l-am dedicat non-ficțiunii din 2022, un comentator mi-a reproșat, pe bună dreptate, că nu am atins mai multe domenii și că am făcut, practic, „o retrospectivă de filologie“. Conceptul de non-ficțiune este destul de problematic pentru că își definește conținutul prin ceea ce nu este, dar îl folosim în continuare, în lipsa unei alte noțiuni-umbrelă. Restul la care trimite conceptul de non-ficțiune reprezintă, de fapt, o multitudine de subcategorii și discipline. Astfel, un bilanț al non-ficțiunii complet – ca să nu zic exhaustiv – este aproape imposibil de realizat, deoarece necesită mai mult spațiu, dar și competențe de lectură din domenii diverse, deși conexe, pe care nu le putem aștepta de la o singură persoană. Așadar, îmi asum limitele și voi începe prin a trata volumele „filologice“, pentru a aduce în discuție, mai apoi, cîteva titluri pe care le consider repere în non-ficțiunea din 2023, deoarece depășesc granițele propriilor discipline, fiind de interes pentru un public mai larg decît cel al specialiștilor din acea zonă.

Unul dintre evenimentele anului editorial în studiile literare autohtone a fost lansarea colecției „Metacritic“, coordonată de Mihaela Ursa și găzduită de editura clujeană Casa Cărții de Știință. Deși nu a împlinit încă un an, colecția cuprinde cele mai semnificative titluri din domeniu, și încep cu cel pe care-l consider volumul anului din această zonă: Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern de Daiana Gârdan. Debutul editorial al tinerei cercetătoare clujene este cea mai consistentă contribuție la teoria autohtonă a romanului din ultimii 15 ani, dar importanța sa este dată mai ales de faptul că reprezintă una dintre primele articulări sistematice, în volum, a noii paradigme din studiile literare, aducînd împreună metodologii ca formalism digital, distant reading, geografie literară și world literature. Tot în cadrul „Metacritic“ au apărut Zoom in/Zoom out. Lecturi de critică și literatură contemporană de Alex Goldiș, o culegere de cronici scrise de unul dintre cei mai pricepuți critici literari ai ultimelor două decenii, care poate fi un ghid util pentru cei care vor să se orienteze în literatura acestei perioade, precum și Geografiile lui Alexandru Vlad de Andreea Pop, o carte lansată la sfîrșitul anului, la care nu am ajuns încă, dar de la care am mari așteptări.

A fost un an ceva mai bun pentru eseistica românească, care a ajuns într-un impas de ceva timp. Iulian Bocai publică un volum cu titlu sugestiv, Eseuri (Tracus Arte), în care tratează erudit și cuprinzător subiecte din sfera literară și nu numai. Colecția de literatură română contemporană „n’autor“ a Editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică, s-a ramificat, de anul acesta existînd și „n’autor non-ficțiune“. Primele două titluri publicate aici sînt Despre memoriile femeii și alți dragoni de Raluca Nagy, o întoarcere în timp și în sine a autoarei prin analiza spațiilor culturale în care aceasta a trăit, și Fără instrucțiuni de folosire de Ioana Burtea, o confesiune curajoasă a unei vieți marcate de abuzuri, dar nedefinite de acestea.

Nu cred că exagerez cînd afirm că în ultimii ani, cel puțin la nivel publicistic, critica de film a surclasat-o pe cea literară ca importanță și influență. Desigur, acest fenomen se datorează și faptului că filmul românesc al ultimelor două decenii este unul dintre cele mai de succes produse culturale de export. Situația aceasta este vizibilă și la nivel editorial în 2023, cu Desene mișcătoare. Dialoguri de critică și cinema (Editura Polirom), o carte de dialoguri între Andrei Gorzo și Mihai Iovănel, în care cei doi brodează inteligent și fermecător un soi de minieseuri despre diverse subiecte din zona cinematografiei. Dincolo de conținutul său, cartea ne reamintește cît de captivantă și de încîntătoare poate fi critica. Același Andrei Gorzo semnează, alături de Veronica Lazăr, Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude, o colecție de eseuri academice despre cel mai relevant regizor român al momentului.

Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu și-au reeditat schimbul epistolar publicat în 2010, la care au adăugat și o serie nouă de scrisori din ultimul an. Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (Editura Trei) este o carte despre importanța literaturii în viețile noastre, despre rolul acesteia în societate și despre posibilitățile sale în vremuri de criză ca ale noastre. Vasile Ernu și-a publicat și partea a doua a Jurnalului la sfîrșitul lumii (Editura Cartier), care strînge postările consistente de pe Facebook ale autorului, prin care cred că Ernu s-a impus, cel puțin la fel de mult ca prin cărțile sale, ca una dintre cele mai importante voci ale vieții noastre sociale.

Un alt fenomen care prinde din ce în ce mai multă tracțiune este apariția unor cărți despre istoria și societatea românească publicate în străinătate și traduse apoi la noi, scrise fie de specialiști din diverse țări, fie de cercetători români care au emigrat. Amintesc aici Centrul Vechi din București. Politică și patrimoniu (Editura Polirom, trad. Justina Bandol) de Emanuela Grama, Intelectualii și fascismul în România interbelică. Asociația Criterion (Editura Litera) de Cristina A. Bejan, Jocuri rituale din Moldova de Alin S. Rusu (traducere de Elena Cărbunaru‑Butușină și Alin Rus), Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023 de Oliver Jens Schmitt și Istoria mămăligii. Povestea globală a unui preparat național (trad. Anca Bărbulescu) de Alex Drace-Francis, acestea trei din urmă fiind publicate la Editura Humanitas.

În 2023 au apărut și cîteva studii sociologice foarte bune, precum Holera și „duhul comunismului“. Inventarea socialului în România, 1831-1914 (Editura Idea) de Călin Cotoi, Teoria blocului de gheață. Explorări în sociologia relațiilor interetnice (Casa Cărții de Știință) de Marius Lazăr și Locuri ale memoriei: Politicile simbolice ale spațiului public într-un oraș memorial de Mihai S. Rusu (Editura Universității „Lucian Blaga“ Sibiu). Cărțile de istorie merită un articol în sine, dar aș vrea doar să amintesc, pe lîngă titlurile indicate în paragraful anterior, și volumul De-a dacii și romanii. O introducere în istoria limbii și etnogenezei românilor (Editura Humanitas), în care Dan Alexe continuă să deconstruiască o serie de aparente mituri legate de formarea poporului român, demers care deja a stîrnit controverse. Despre identitatea națională, dar raportată la Europa, scrie și Liviu Neagoe în Eutopia. Concepte, identități și istorii românești (Editura Cartier). Dacă tot am pomenit o carte a Editurii Cartier, nu aș putea trece peste cel mai recent volum al lui Gheorghe Erizanu, Și-am să devin erou, o utilă culegere de articole despre prezentul și viitorul Republicii Moldova.

Surprinzător sau nu, a fost un an bun pentru interviuri și cărțile care strîng astfel de texte. Dia Radu și-a publicat interviurile cu nume cunoscute ale culturii române în Călătorie într-o fotografie (Editura Nemira), Robert Șerban, pe cele cu poeți în Raidul poeților. 72 de interviuri (Editura Junimea), iar Gelu Diaconu este prima gazdă de podcast cultural de la noi, care oferă și o variantă scrisă a discuțiilor avute cu invitații săi în Biblioteca lui Gelu (Editura Cartex).

Editura Humanitas păstrează prim-planul la memorialistică cu titluri ca Mai-mult-ca-trecutul de Ana Blandiana sau Tania Ionașcu, bunica mea de Cristian Mungiu. Dintre cărțile de călătorii ale aceleiași edituri, cea mai semnificativă este Trei săptămîni în Atlas de Marius Chivu, care ne-a obișnuit deja în primele sale două volume de acest fel cu proza bine scrisă, cu atenția la detalii și, desigur, cu pozele care completează foarte bine textul.

Am avut parte și în acest an de volume colective solide și ofertante. La Polirom au apărut România interbelică. Modernizare politico-instituțională și discurs național, coordonat de Sorin Radu și Oliver Jens Schmitt, o rediscutare mai mult decît binevenită a acestei perioade, precum și impresionantul și masivul Limbă şi cultură germană în România (1918-1933), coordonat de Andrei Corbea-Hoișie și Rudolf Gräf și publicat în două volume. Dacă acest din urmă titlu analizează aproape exhaustiv prezența culturii germane în România de după Primul Război Mondial, The German Model in Romanian Culture (Peter Lang, editată de Maria Sass, Ovio Olaru și Andrei Terian) se oprește asupra felului în care cultura germană a influențat-o pe cea română în ultimele două secole.

În cele din urmă, nu știu cît de reprezentativă este sinteza realizată de mine pentru non-ficțiunea autohtonă din 2023. Cred însă că volumele pe care le-am adus în discuție sînt cele mai relevante titluri cu care rămînem din acest an. Din păcate, nu avem foarte multe motive să fim entuziaști, multe zone rămîn neacoperite, iar unele subiecte și teme de interes general abia sînt vizate, dar chiar și așa, în multe domenii se înregistrează progrese care nu pot fi trecute cu vederea.