Mircea Eliade numește prieteniile adevărate, cele de cursă lungă, „căsătorii spirituale”. După 30 de ani, eu cred că prietenia noastră încă se află la stadiul de „logodnă spirituală”, căci amândoi suntem capricioși și, trecuți de-o vârstă cum ne aflăm, pretențioși pentru o „căsătorie”, fie ea și spirituală. Și-apoi, suntem încă la începutul acelei prietenii de cursă lungă. Mai este mult timp pe care Dumnezeu ni l-a rezervat amândurora. Nu ne grăbim. La mulți ani, Marcel Mureșeanu, și iartă-ți prietenul care adesea îți greșește ca un puști ludic, care știe că este prețuit! Până când? Nu vom ști niciodată!
Iată-ne, așadar, sub semnul lui 85, pe care eu îl consider, de data aceasta, al norocului, iată, spuneam, și al patrulea volum din seria Cartea lui Marcel, începută în anul 2013, este pe cale a se finaliza, ceea ce mă încurajează să cred că ea va continua. Proiectul îmi aparține, numai că el nu putea fi realizat dacă nu existau poemele trimise ale lui Marcel Mureșeanu. (Dumitru Cerna)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.