Apoziția și propoziția apozitivă

Aceasta-i dramatica istorie a unei inofensive teze de doctorat în vremurile… totalitarismului („iepoca noastră de aur” de-atunci, cu „ievenimentili” ei), vremuri când despre „doctorate plagiate” nici că se vorbea. În afara unuia, devenit de-a dreptul legendar, în chimie, la Universitatea din Iași – penibil „cadou” oferit „savantei// academician/ doctor/ inginer (s.a.d.i.) de renume mondial” . Legenda a doua „a rușinii” noastre românești!, prima aparținând analfabetului ei soț: și „președinte de onoare al Academiei Române”, și președinte al României!!!

Acum, după  Revoluția (mai cunoscută ca „loviluție”!), însă, „progresele” în materie ale neototalitariștilor noștri sunt fantastice: sute de înalți „titulari” ai unor instituții centrale/  județene (!), zeci de miniștri, chiar un rușinos lot (mai mult decât scandalos) de prim-miniștri (!!) și-au „împodobit” carierele cu „doctorate plagiate”, dobândite ca cadouri [cacofonie asumată!] din partea unora dintre zecile de „universități” (de stat, dar mai ales private/ oficine de afaceri bănoase!) nefrecventate de „preafericiții beneficiari ai falsului titlu de dottore”.

În urmă cu ani, un coleg de la Universitatea din Oradea – campioană în acest „domeniu!” – răspundea franc întrebării multora:

–  De câte ori a intrat Dl. Ministru xy în Universitatea voastră?

–  O dată, o singură dată: când a citit poticnindu-se rezumatul unei teze de doctorat, teză și rezumat total străine de persoana „Excelenței  Sale”!

Viorel Hodiș