Concertul de viole

Dupa un debut oarecum tarziu si destul de timid cu poezie, Codrina Bran a publicat povestiri, apoi un roman, Asteptarile, acesta din urma rotunjind deja un mod anume de a citi lumea. Ea insasi cu un destin marcat de meandrele istoriei – cum le numeste cu o umbra de (auto)ironie, dar si cu detasare –, prozatoarea nu le acorda acestora rangul intai, ci, inteligent si calm ruminate, le exileaza intr-un fundal difuz, dar potentator al intamplarilor cu oameni „sub vremi” din prim plan. Concertul de viole se intoneaza in jurul eternei povesti a relatiilor dintre sexe, personajele fiind contaminate anume de rozul sentimental-patetic al romanelor de la cumpana secolelor 19 si 20, dar raspunzand dezinvolt si manifestelor cinice ale prozei dezinhibate din ultimele decenii. O frazare calm-tensionata si bine strunita decupeaza eroine apatice, abulice, supuse masculinului dominator si egocentric si incapabile sa-si asume autonomia pe care inaintarea veacului le-o garanteaza, alaturi de altele, irupand in pagina cu gesturi rebele, razvratite si lucide. Tesatura romanesca beneficiaza si de ingrediente ale genului policier. De altminteri, proza aceasta pastreaza ceva din experienta de om al legii a autoarei, in stare sa instrumenteze atent dosare existentiale incalcite, contradictorii, cu valente neacoperite si raspunsuri niciodata ultime si fara rest. (Irina Petras)