Dramaturgia lui Horia Lovinescu. Explorări ale abisului

     În general, cercetătorii care întreprind monografia unui autor o fac de pe poziția celui care pledează pentru scriitorul său preferat. Alin Ștefănuț nu e compensatoriu elogios față de un scriitor pe care să-l considere nedreptățit, pentru că ar fi fals, dar nu e nici excesiv compătimitor, pentru că ar fi inutil sentimental într-o cauză pierdută. E neutru. Aceasta e buna situare a exegetului față de subiect, una normală, destul de greu de obținut de către un tânăr cercetător, înclinat, cel mai frecvent, să țină partea unui scriitor nedreptățit. Și toți sau aproape toți sunt într-un fel sau altul nedreptățiți într-o posteritate nu atât ingrată cât mai exigentă decât contemporaneitatea imediată a scriitorului. Alin Ștefănuț nu analizează opera scriitorului său preferat, de partea căruia să se situeze într-o pledoarie de reabilitare, ci cercetează un caz de istorie literară cu obiectivitatea criticului și cu seninătatea efectuării unei expertize filologice.

Ion Simuț