Editori: Petre T. Frangopol, Dorel Banabic, Daniel David
„Think Tankul G3A (TT-G3A) a fost creat în anul 2013 (decembrie), cu ocazia organizării la Universitatea din Bucureşti a mesei rotunde cu titlul Universităţile şi cercetarea din România încotro?.
TT-G3A este dedicat analizei şi propunerii de politici în mediul academic românesc, reunind profesionişti din mediul academic, cu vizibilitate şi impact naţional şi internaţional. Aşa cum se afirma în documentul de înfiinţare a TT-G3A: …Plecând de la considerentele de mai sus, înfiinţăm un Grup de analiză, atitudine şi acţiune în politica ştiinţei în România (G3A), în forma unui Think Tank… care îşi propune să urmărească activ domeniile cercetării, educaţiei şi serviciilor inovative către comunitate, precum şi aspectele administrative din aceste domenii…, G3A înseamnă Analiză, Atitudine şi Acţiune! (…)
Volumul de faţă este echivalentul Raportului TT-G3A pe anul 2017. Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie fiind desfiinţată în 2017, nu l-am mai putut publica ca articol în numărul din decembrie 2017, ci am ales varianta volum, ceea ce a amânat termenul cu câteva luni. Sperăm însă ca această variantă să fie una fericită, în condiţiile în care am putut aloca astfel un spaţiu mai larg şi o diversitate mai mare de opinii. Această schimbare este justificată, ţinând cont de condiţiile dificile în care se află mediul academic românesc în acestă perioadă, astfel încât o reflectare cât mai comprehensivă a punctelor de vedere exprimate de personalităţile academice reprezentative este fundamentală.
Lăsăm cititorul să parcurgă volumul şi să-şi facă propria impresie. Spunem doar că în situaţii excepţionale este nevoie de soluţii excepţionale care, credem noi, pot veni şi de la specialiştii reuniţi în acest volum.”
Editorii
Recenzii
Nu există recenzii până acum.