Emil Isac (1886 – 1954) Biobibliografie

A fost o vreme în care preocupările bibliografice au figurat în chip constant în cadrul colectivelor specializate de la biblioteci sau din institutele de cercetare, Editura Minerva având în plan editarea constantă a acestui tip de lucrări. Un sector în care au apărut o suită întreagă de bio-bibliografii, cele mai cunoscute fiind cele alcătuite de D. Vatamaniuc. Astăzi această ocupație a fost aproape în totalitate părăsită, întrucât presupune multă muncă, și recompensă puțină. La fel ca dicționarele, toată lumea le folosește, dar foarte puțini le și citează.

Noi suntem de părere că se poate miza încă și pe astfel de lucrări, și că, realizatorii de monografii temeinice pot face pasul greu, dar important și înspre bibliografii, receptarea critică a unui scriitor fiind strict legată de o bună bibliografie a operei. De aceea, am socotit că un scriitor emblematic pentru Cluj, prin familie și preocupări, ar putea aduce un plus de cunoaștere în istoria atât de frământată a Ardealului, de numele căruia se leagă toate preocupările lui Emil Isac (Ardealule, Ardealule, bătrân), el fiind un seismograf și un martor al tuturor schimbărilor prin care a trecut orașul. Chiar dacă n-a avut vocea profetică a lui Goga, nici forța cataleptică a lui Aron Cotruș, scrisul său, ilustrativ pentru „icoanele” în proză despre Ardeal, rămâne unul constant atașant și expresiv. Rămâne exemplar gestul său de fi fost într-o legătură permanentă și cu mișcarea literară maghiară, care l-a prețuit în chip deosebit. Respins la începuturi de literatura tradiționalistă, el a găsit în simbolismul începutului de secol XX, apoi în modernismul interbelic, brizele înnoitoare pentru lirismul său cu puternice tente sociale. Oscilațiile temperamentale și afinitățile literare, fluctuante de la o epocă la alta, pot fi urmărite aici pe viu.

Mircea Popa