Însemnări, cugetări, sentințe

Volum publicat cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Am refuzat mereu să-mi pun întrebarea de ce scriu și pentru cine scriu, aceasta și după ce scrisul a devenit prioritate absolută a existenței mele. Mi-era suficient să constat că există o motivație a nevoii de a scrie, de cele mai multe ori inconștiente. Scriam, așadar, dintr-un impuls greu de definit. A existat permanent un efort de voință și travaliu, convins că și în literatură se ajunge la performanță doar prin sacrificiul asumat al autorului, acela de a rămâne mereu în spatele cortinei, în efortul său de a se metamorfoza în narator și personaj, creația lui nefiind decât reflexul privirii fizionomiei sale într-o nesfârșită galerie de oglinzi de mai bună sau mai proastă calitate, într-un parcurs ce reface experiențele sale de viață și ale lumii din diferite epoci istorice. Altfel spus, cred că literatura nu-i decât rezultatul revoltei sinelui în încercarea adeseori disperată de a-și lămuri controversele, de a scăpa de obsesii, scrisul devenind o supapă a defulării, în speranța evadării din captivitatea în care a fost ținut prizonier încă de la începuturile sale, ca să poată spune: Scriu, sunt liber!…

În ce cred? Peste câteva generații, ceea ce a creat umanitatea – literatura, artele – va reapărea ca sursă de (re)emancipare a omenirii, cartea pe suport de hârtie devenind o raritate de lux, râvnită dincolo de închipuirea celor de azi.

Cornel Nistea