Poveştile învăţătorului Ioan Bota

     Ioan Bota s-a născut, probabil, în 10 mai, 1860, în satul Geoagiul de Sus. După ce a absolvit cursurile pentru învățători de la Sibiu, iar în anul a fost numit învățător în satul Cetea în anul 1880.

     Din cauza piedicilor de tot felul și a faptului că salariul i se plătea cu mari întârzieri, a părăsit Cetea și vreme de patru ani a lucrat pe Valea Arieșului, în școlile unor cătune din jurul localității Lupșa.

     Cetenii si-au dat seama că pierduseră un om vrednic și l-au chemat din nou la școala din satul lor. S-a întors la Cetea în anul 1885 unde a petrecut aproape tot restul activității sale didactice, de peste 20 de ani.

     În Cetea, învățătorul Ioan Bota stătea într-o casă din centrul satului, aproape de Podul Caroli, în locul în care astăzi se află casa lui Stiodoru’ Burii (Teodor Cădan). Bătrânii și-l amintesc ca pe un om poznaș și vesel. Dacă se întâmpla să-l fi supărat cineva, nu era din partea lui răzbunare mai mare, decât să-l imite și să-l îngâne pe cel vinovat. Se povestește, că avea un talent actoricesc ieșit din comun. Destui dușmani și-a făcut învățătorul Bota, din cauza spiritului său ironic și a limbii sale ascuțite.

     A insuflat elevilor săi credința în valorile neamului nostru. Fiind considerat agitator, în anul 1915 a fost întemnițat la Șopron. Cărțile și revistele sale au constituit prima bibliotecă a satului și mulți dintre locuitori vechi ai satului s-au bucurat de ea.

     Sărac și singur, învățătorul Ioan Bota s-a mutat din lumea aceasta la 4 februarie 1935 și oamenii i-au respectat dorința de a-l înmormânta în fața școlii vechi din Cetea, iar în anul 2010, numele său a fost atribuit Căminului Cultural din satul Geoagiu de Sus, comuna Stremț.

     Marele folclorist Ovidiu Bârlea l-a așezat pe Ioan Bota, între figurile folcloriștilor de prim rang, din rândurile învățătorilor din Transilvania, după I. Pop Reteganul și George Cătană.

     Ioan Bota a colaborat la cele mai importante gazete ale timpului său. El este și un iubitor de înțelepciune. Iată câteva dintre cuvintele înțelepte, cu care este presărată proza domnului învățător.

     Când ți se pune necuratul pe țundră, ori o tai, ori o dai!

     Cine nu se bate de vorbă, nici de bâtă nu se bate.

     Cu mai marele tău nu-ți prea alerga calu’.

     La casa leneșului totdeauna e sărbătoare.

     Nu e sărac cel ce n-are tată și mamă, ci cel ce n-are învățătură.

     Tezaurul cel mai prețuit, de care este legată fericirea și înflorirea unei națiuni, a fost, este și va fi cultura.

     Tinerii înaintea bătrânilor să aibă urechi, iar nu gură.

     Prin publicarea acestei lucrări dorim să readucem în atenția cititorilor mai ales basmele domnului învățător. Ele au fost repovestite după lucrarea Ioan Bota, Povești și povestiri, ed. Universul școlii, Alba Iulia, 2018.

     În satul Cetea oamenii mai știu povești. Unele le-a povestit elevilor domnul învățător. Altele poate că n-au legătură cu domnia sa, dar noi le-am cuprins aici, pentru ca cei cărora le vom dărui să înțeleagă ce comori păstrau în lumea lor locuitorii satului de demult.