Prezentul caiet cu reţete de prăjituri a fost primit în dar de mama unuia dintre semnatarii acestui text, de la domnul Nicolae Vesa (1938-2018), în 2017. Caietul a fost adus la Buceş (jud. Hunedoara), de la Timişoara, şi a aparţinut soţiei domnului Vesa, Elena Szene (1927-1992), care probabil l-a primit şi ea în dar, de la unul dintre membrii familiei Plavoşin. Reconstituirea traseului şi atribuirea primului deţinător al caietului cu reţete de prăjituri au fost posibile datorită norocului de a găsi, pe una dintre paginile sale, următorul text: „Însămnări din Gramatica Latină / Sintacsa / Ablativului / Traian Plavoşin / el IV / Timişoara la / 1920 III 5 / Liceul Diaconovici / Loga”. În acest fel, prin compararea caligrafiei lui Traian Plavoşin cu felul în care au fost scrise reţetele, am ajuns la concluzia că peste 90 % (după giudizio dell’occhio) dintre paginile cuprinse în caiet au fost scrise de către acesta. Astfel, vom fi surprinşi să constatăm că un băiat, nu o fată, cum ne-am fi aşteptat, a fost pasionatul gastronom, care şi-a transformat caietul de şcoală într-un reţetar.
Reţetele au fost scrise cu tuş negru şi violet, marea majoritate în limba română şi peste treizeci în maghiară. Excepţie fac cinci reţete scrise cu creion negru, dintre care una este în limba germană. S-au păstrat 68 de pagini numerotate, urmate de mai multe pagini goale, pentru ca, la finalul caietului, să mai fie adăugate câteva reţete, cele mai multe cuprinzând felul principal de mâncare. Multe pagini sunt desprinse, unele lipsesc, numerotarea fiind făcută doar după ce s-au pierdut anumite pagini, în acest fel, câteva reţete păstrându-se doar fragmentar. Dimensiunile caietului sunt de 17 × 10,5 cm, starea de conservare fiind relativ bună. Coperta este din carton marmorat, iar la mijlocul primei pagini, scris cu tuş negru, apare titlul caietului: Torte, prăjituri. În partea de sus a paginii, scrisă cu creion negru, este următoarea însemnare: În numele Domnului.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.