Vârstele subversiunii. N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor

     Adrian Mureșan (n. 1982, Cluj-Napoca) este lector dr. în cadrul Departamentului de Studii Românești al Universității din Strasbourg, Franța, unde predă cursuri de limbă și de literatură română, și membru al echipei de cercetare CHER („Culture et Histoire dans l’Espace Roman”), din cadrul aceleiași universități. A absolvit Facultatea de Litere, secția Română-Franceză, și programul masteral „Literatura română: modernitate și context european”, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este doctor în filologie (summa cum laude) al Universității din București, cu o teză dedicată subversiunii în critica și eseistica literară românească din perioada comunistă, pornind de la cazul lui N. Steinhardt. Începând din 2020 este cronicar literar al revistei Dilema.

Este coautor al mai multor volume colective, între care: Studii de literatură română recentă, vol. I: Teme și motive literare în proza scurtă (Limes, 2016) și vol. IV: Critica universitară clujeană (Limes, 2024); Lumea din cuvinte (Școala Ardeleană, 2023); Le modèle français dans la culture roumaine (Institutul Cultural Român, 2018); Memorialistica românească: între documentul istoric și obiectul estetic (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2018); Prezentul comunismului: memorie culturală și abordări istoriografice (Ratio et Revelatio, 2016), Părintele Nicolae Steinhardt și fascinația credinței (Renașterea, 2013), Dicționar Echinox (Tritonic, 2004).

A îngrijit și coordonat edițiile: Mihai Zamfir. Dinamica unui profil intelectual (Spandugino, 2026), respectiv N. Steinhardt, Opere 16. Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii (Polirom, 2013), și a prefațat Rumaensk Poesi: antologie de poezie românească postcomunistă în limba daneză (Forlaget Synapsis, 2022).

*

Încă de la vârsta parodiilor interbelice, pe care am numit-o a antiutopiei satirice, textele lui Steinhardt pun în mișcare o energie distopică. Opere precum În genul… tinerilor (1934), Iluzii și realități evreiești (1937) sau, mai târziu, Jurnalul fericirii (încheiat în zorii anilor ’70, dar apărut abia în 1991), fără a se încadra în genul distopic propriu-zis, întrețin subiacent un dialog polemic cu modelul utopic, într-un act explicit de critică socială și filozofică. Seria sinonimică a deconstrucției, ca descompunere, denunțare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măștilor, datul aramei pe față ș.a.m.d. revine obsedant în textele sale, invadând pur și simplu toate ariile de interes ale discursului. Principalul obiect al acestei deconstrucții, înțeles ca o eroare cu urmări semnificative, îl constituie iluziile, impostura, sofismele, doctrinele perfecțiunii, mirajele, utopiile. În acest sens, în cultura română, specificitatea echipamentului intelectual al lui Steinhardt îi facilitează accesul într-un cerc extrem de select, al acelor scriitori, eseiști sau critici care și-au propus să demonteze, pe diferite paliere, de la cultural, ideologic, social, filozofic și până la juridic, teologic și literar, un inventar impresionant de utopii și de locuri comune, între ei numărându-se Mihail Sebastian, Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu, Ion D. Sîrbu, Livius Ciocârlie, Eugen Negrici și alți câțiva, puțini la număr. Pusă astăzi în relație cu desenul integralei operei, apărută în peste 20 de volume, se poate spune că, în spațiul postbelic românesc, unde evoluția inconstantă, pe alocuri anormală și în regim de „replică” a culturii literare a fost marcată de traume, de „tranșee” și de accidente, contribuția culturală a lui Steinhardt a încercat să suplinească întrucâtva absența unui discurs „camusian” ori „chestertonian”. Cu alte cuvinte, a unui discurs fundamental centrat pe componenta etică a scrisului și a literaturii.

Adrian Mureșan

*

Cartea propune o superbă imagine a rolului pe care N. Steinhardt l-a avut în cultura română în anii regimului totalitar. Mureșan arată cu amănunțime și precizie felul în care refuzul lui Steinhardt de a accepta ideologia oficială, afirmarea în același timp serioasă și glumeață a valorilor culturale durabile, preferința pentru paradox și surpriză, precum și capacitatea de a asculta voci care vin de departe, de dincolo de hotarele acestei lumi, l-au făcut să fie unul dintre cei mai iubiți și respectați oameni de cultură ai acelor vremuri grele. O admirabilă introducere la opera unui om de neuitat.

Toma Pavel

Sunt vizibile (la apogeu în cartea de față) reale calități pentru cercetare în critica și istoria literară, dintre care minuțiozitatea documentării, loialitatea față de subiect (aici, N. Steinhardt), ingeniozitatea ideatică, apetitul pentru identificarea de familii de spirite (și, în general, pentru categorii și tipuri), plăcerea în a antrena comparații (convingătoare, aș sublinia) și plasticitatea în a scrie (care, în ce îl privește pe Adrian Mureşan, este mai mereu o tentativă de a seduce cititorul).

Sanda Cordoș

Examinând opera lui Steinhardt prin prisma caracterului ei intens-polemic, această lucrare, provenită dintr-o teză de doctorat, ne oferă până la urmă – dincolo de ambiții monografice – un „nou Steinhardt”, nuanțat, sclipitor și foarte apropiat de noi.

Mihai Zamfir

Avem, în demersul lui Adrian Mureșan, cea mai bună monografie dedicată lui N. Steinhardt până acum, a cărei miză polemică implicită constă în a demonstra că autorul Jurnalului fericirii nu e un personaj neînseriabil, coborât din eterul scriitorilor teologi, ci un gânditor modern, perfect situabil în epoca lui. Efortul de contextualizare a memorialistului, a criticului și chiar a teoreticianului literar îl scoate definitiv pe Steinhardt din zona eseisticii – de care receptarea anterioară a fost atât de afectată – și îl restituie istoriei literaturii.

Alex Goldiș

Lucrarea nu se rezumă la conținuturi, adică la ideile și concepția lui Steinhardt „despre viață și cărți”; ea se referă și la structuri și procedări, la mecanismele care au fost folosite cu o creativitate debordantă de această minte nu numai extrem de mobilată, dar și extrem de mobilă. În concluzie, o excelentă lucrare, redactată cu o maturitate indiscutabilă, într-un spirit critic care nu anulează comprehensivitatea profesională și, am zice, și umană.

Nicolae Mecu