Anul lunii de sticlă/ L’anno di vetro

Un an de sticlă e un an voce, o rostire încărcată de înțelesurile unei existențe, o quijoterie de tristeți și revolte, de lacrimă și ironie, un dans al inteligenței și inimii, oximoron al clarității în care frumusețea limbii stă în despodobirea ei, în harul tăcerii vorbitoare și al paradoxului ființial care lasă existența gravidă de sine însăși.

Un an de sticlă e o poveste despre eterna orbenie a omului de-a nu vedea ceea ce este și rămâne, aici și acolo: „o scânteie necunoscută care arde cu mult înainte”, după zicerea lui René Char. Căreia Marcel Mureșeanu îi răspunde amar: „Ardem,/ iar după aceea nu vom mai avea/ ce aprinde!”.

Horia Bădescu

     Un anno di vetro è un anno di voce, una presa di parola carica dei sensi di una esistenza, un chisciottismo di tristezze e di ribellioni, di lacrima e di ironia, una danza dell’intelligenza e del cuore, l’ossimoro della chiarezza in cui la bellezza della lingua sta nel suo disabbellimento, nel dono del silenzio parlante e del paradosso esistenziale che mette l’esistenza gestante di sé stessa.

Un anno di vetro è una storia sull’eterno abbaglio dell’uomo di non vedere quello che c’è e rimane, qui e di là: «una scintilla sconosciuta che brucia da tanto tempo prima», secondo le parole di René Char. A cui Marcel Mureșeanu risponde con amarezza: «Bruciamo / e dopo non avremo più / niente da accendere!».

Horia Bădescu