Ferestre suspendate, versuri

Scena lumii, vastă şi ambiguă, scăpând unei înţelegeri clare şi securizante, e decorată de foarte tânăra Veronica Stegerean printr-o serie de „scenerii” lucrate atent, cu privirea aţintită asupra unor detalii inventate de chiar această privire fantasmând înţelesuri, forme, supuneri, într-o risipă ce pune în umbra puţinătatea experienţei şi-şi lasă loc pentru reveniri, nu neapărat mai grăitoare, cât mai înţelepţite. Suspendarea numeşte nu doar alegerea de a privi anume de sus, într-o cuprindere neimplicată şi vag amuzată de propria îndrazneală, ci şi oprirea temporară, anularea trecerii pentru o luare în seamă pe indelete a clipei prezente. Oricum, volumul conţine suficiente argumente pentru a-i aştepta, cu interes, continuarea.