Ioana, sau Oli, spunea mereu că a avut cea mai frumoasă copilărie din lume pe care și-a dedicat-o cu prisosință jocului, cântecului, activităților artistice, visurilor și vieții trăite autentic la țară, alături de cei mai minunați bunici, de la Fildu de Sus sau Bedeciu.
Melomană prin excelență, cânta la vioară, adora cititul și introspecția.
Dar, mai presus de toate, avea o pasiune pentru scriitură.
Poemele incluse în acest volum, redactate într-o manieră unică și autentică, sunt rodul unei munci susținute pe parcursul mai multor ani, în momente diferite din viața ei, și aduc în fața cititorului o lume pe cât de familiară pe alocuri, pe atât de inedită și insolită, dar cu care ne putem, o bună parte dintre noi, identifica cu siguranță.
Una dintre ultimele dorințe ale Ioanei a fost publicarea acestui volum, pentru ca lumea să poată cunoaște și această fațetă a personalității ei artistice.
*
Olivia-Ioana Costaș, născută Bota, a venit pe lume în Sfânta zi de Crăciun, 25 decembrie 1985, la Huedin, din părinții învățători Livia și Ioan Bota, iubitori și, mai înainte de toate, călăuzitori.
A urmat cursurile Școlii Generale din Huedin, astăzi Liceul Tehnologic „Vlădeasa”, continuând cu Liceul Teoretic „Octavian Goga” din același oraș. În toată această perioadă a activat în diferite cercuri și a luat parte la activități culturale din aceste instituții, dar mai ales la cele organizate și desfășurate de Clubul Copiilor din Huedin, având o putere și o plăcere de muncă extraordinare.
A ales apoi să fie studentă a Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, urmând masteratul și doctoratul în literatură franceză, în România și în Franța, la Universitatea Sorbona din Paris.
Dragostea pentru limba franceză a început de timpuriu și s-a consolidat prin toate activitățile parteneriale și excursiile desfășurate în Franța și nu numai, organizate de părinții Ioanei, la care ea a participat cu tot entuziasmul.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.