Discursul minciunii

UNII politicieni afirmă că EI spun adevărul. Doar CEILALȚI, opozanții, spun minciuni. EI se țin de cuvânt. CEILALȚI păcălesc. EI vor binele public. CEILALȚI doar puterea. EI ştiu ce au de făcut. CEILALȚI sunt în ceață.

Dar NOI, cei care nu suntem politicieni, cum ne poziționăm? Când intrăm în jocul politic, NOI îi credem pe UNII. După patru ani, aproape invariabil suntem dezamăgiți. Atunci îi sancționăm pe UNII şi îi credităm pe CEILALȚI. Şi repetăm, în căutarea speranței. Sau ne oprim şi ieşim (credem noi) din jocul politic prin neparticipare. Doar că şi atunci CINEVA are de câştigat. JOC MORT. (…)

Astfel, minciuna este în această lucrare un simbol al numeroaselor tehnici manipulatorii de influențare prin care EI speră să ne facă pe NOI să acționăm în sensul dorit: amalgam de adevăr şi fals, afirmații fără dovezi, mistificarea, zvonul, supralicitarea, minimalizarea, selecția, sofismul, transferul, etc. Scopul nostru este decriptarea mecanismelor minciunii politice şi descrierea formelor acesteia.

Această lucrare îşi propune să realizeze o anatomie a retoricii politice, să cerceteze cu onestitate şi simțcritic veridicitatea felului în care performează discursul politic. Binele şi răul sunt puse între paranteze, ca şi orice alte judecăți morale. Discursul politic este cercetat cu seriozitatea unui demers care se vrea lipsit de prejudecăți. Întrebarea fundamentală se referă la natura acestuia, la specificitatea care-i poate garanta succesul. Altfel spus, cum se câştigă puterea, prin cooperare sau prin necooperare discursivă? Adevărul, adecvarea, relevanța şi claritatea determină succesul discursului politic sau mai degrabă eşecul demersului de cucerire a puterii politice prin vot? Este discursul politic discursul minciunii?

Mihai Căprioară