Feţele clovnului în eseurile (auto)biografice ale lui Norman Manea

„Eseul autobiografic se încadrează între textele referenţiale şi autoreferenţiale care intersectează literatura; ele se situează într-o zonă ambiguă, a întâlnirii dintre document şi beletristică. Principiile constitutive ale literaturii de frontieră, numite şi „paraliteratură”, „documentele realului”, „literatura mărturisirilor”, sunt referenţialitatea şi autoreferenţialitatea, capacitatea de a suporta proba verificării şi depăşirea verosimilului în favoarea autenticităţii istorice.

Astfel de texte au ca zone tangente, pe de o parte, ceea ce numim literatura, iar pe de altă parte, istoria, psihologia, sociologia, filosofia, antropologia ş.a. Aceste scrieri documentare „literaturizate” confiscă, prin însăşi situarea lor ambiguă, două privilegii, cel al adevărului real, plasat în afara eului, şi cel al adevărului subiectiv, ambele armonizate, reciproc valorizate. Literatura memorialistică a ultimelor decenii preia problematica insului şi a structurilor / legilor / instituţionalizărilor lumii (de ordin social, etic, istoric, politic ş.a.) în contextul lumii comuniste şi postcomuniste româneşti. Scriitorul român a simţit nevoia unei raportări la experienţa totalitară pe care să o explice, să o justifice, să o înţeleagă într-un demers al clarificării sinelui cu sine şi a imaginii creatorului constrâns de mecanismele politice.

Lucrarea de faţă îşi propune în prima parte inventarierea unor repere teoretice referitoare la eseul autobiografic ca gen memorialistic. Constituirea unei poetici a eseului autobiografic pare un proces dificil de realizat dacă avem în vedere că este o scriere hibridă care îmbină autobiografismul şi eseul, două tipuri de texte ce se configurează sub pecetea unei subiectivităţi profunde şi a unei relativizări perpetue.”

Autoarea