Fotograme (roman)

Ochiul prozatoarei este excelent şi uimitor slujit de cuvintele gata să se muleze pe cel mai infime detalii încărcate de sens existenţial. Toate măruntele feţe cotidiene şi cotinocturne ale personajelor sale – minore, gureşe, colorate, fără stare şi fără direcţie, îndurând viaţa, dar nerenunţând la ideea de a descoperi măcar o urmă a Vieţii – sunt scrutate cu o privire pe cât de pedantă, cu vagi accente cinice, uneori, pe atât de capricioasă, în stare să prindă esenţa lucrurilor, miezul lor omenesc, dar să le şi nimicnicească, să le scoată la suprafaţă derizoriul, şi el extrem de omenesc. Vocile romanului, cele mai multe feminine, traduc psihologii diverse şi complicate. Cititorul se lasă purtat într-o lume forfotind de limbaje şi gesturi, toate pe cât de insignifiante, pe atât de memorabile, de „grele”, gata să faca şi chiar făcând sens. Autoarea ştie să povestească şi să „joace” vieţi cu un har cuceritor.