Ediţie îngrijită de Ionuţ Constantin Isac şi Victor Constantin Măruţoiu
„Textul manuscrisului, păstrat într-o relativă dezordine (pagini amestecate, pagini lipsă, corecturi repetate, uneori suprapuse ș.a. – vezi anexele) a fost restructurat conform principiilor unității de sens și a logicii discursive. Tehnoredactarea computerizată s-a efectuat cu actualizarea ortografiei și corectarea tacită a unor erori ortografice. Au fost evitate intervențiile de ordin stilistic în text, fiind operate doar modificări minimale, limitate la locurile unde, altminteri, sensul frazei devenea problematic.
La studiile deja publicate, inserate în cuprinsul manuscrisului, sunt indicate referințele periodicelor în care au apărut pentru prima oară. Citatele din opera lui Lucian Blaga au fost preluate, în majoritatea cazurilor, din ediții mai recente, atunci când Dumitru Isac nu a indicat în mod expres referințele biografice; în toate celelalte situații au fost păstrate referințele indicate de autorul manuscrisului. În cazul citatelor din limba franceză s-a utilizat traducerea deja existentă. Pasajele lipsă au fost indicate prin puncte de suspensie în interiorul parantezelor drepte, astfel: […]. Succesiunea capitolelor păstrează firul logic cel mai probabil al gândirii autorului.”
Editorii
Recenzii
Nu există recenzii până acum.