„Devine evident faptul că regăsirea libertăţii de expresie și a identității în multiculturalitate, cu o corelativă impunere a ei în ochii posterității, capătă, în acest context, o ambiție (ne)mărturisită a cineaștilor de restituire, de eliberare a unor gânduri și trăiri obsesive, chinuitoare, de povara anonimatului. O puternică senzație a filmului ca necesitate răzbate în infrastructura culturală a epocii, în percepția publicului. Dincolo de o politică a culturii la care se raliază sau de privilegiul autenticității în reprezentările imagistice, sub unghiul condiției hipermoderne, arta cinematografică asumă o mișcare de contracultură de componentă avangardistă, tocmai prin tentativa de (re)afirmare a unor identității culturale; în unele eseuri cinematografice se profilează tenta unui câmp (macro)politic, totalmente instabil și imprevizibil, pe când alte documentare propun o deschidere spre universalitate, spre idealul de individ integrat în planetaritate, dotat cu o conștiință globală și receptiv la toate interconexiunile potențiale în care ar putea fi plasat. Experiența de cineast constituie, astfel, parte a unui proiect universal al concepției despre lume. Cei mai de seamă reprezentanți ai speciei manifestă o conștiință estetică deosebită. Ei meditează la arta lor, la formele sale cu ardoare și spirit critic hiperbolic. […]
Temeiul acestei cărți poate fi tradus prin fascinația pentru forța intuitivă, imaginativ-creativă a unor cineaști care au demonstrat că filmul își merită locul în peisajul emblematic al creațiilor culturale majore, peisaj guvernat de umanism și expresivitate, învederând că, în ultimă instanță, fiecare dintre noi este, între anumite limite, actorul, scenaristul, regizorul și spectatorul propriei realități.”
Autorul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.