Pentru un imaginar al basmului fantastic românesc. Interdicţia de a te uita în urmă

     DINTOTDEAUNA, comportamentul uman în societate a fost reglementat, într-o măsură mai mare sau mai mică, de norme care se cereau a fi respectate, de respectarea unor asemenea norme depinzând, la nivel de cotidian sau în cazuri excepţionale, buna desfăşurarea a activităţilor din cadrul respectivei comunităţi. Este vizibil şi evident faptul că, unui individ, socialmente prezent într-o comunitate oarecare, nu îi este îngăduit orice. Ba dimpotrivă: societatea în genere, comunitatea din care face parte în mod particular, îl constrânge, îl condiţionează, îl îngrădeşte, determinându-l să adopte o anumită atitudine, să săvârşească doar anumite acţiuni care, sunt conforme unor norme general acceptate. Ca atare, interdicţiile sunt omniprezente în viaţa oricărui individ încă din copilărie, sfârşindu-se abia o dată cu marea trecere (ea însăşi condiţionată de respectarea unor norme specifice!).

     Restricţiile/interdicţiile/prohibiţiile/tabuu-urile, multe şi complexe, sunt date şi/sau impuse în funcţie de sexul persoanei, de statutul ei social, civic, de apartenenţa religioasă, mai nou chiar de orientarea sexuală. Că este vorba de interdicţii ceva mai simple sau de unele semnificante, prohibitive dintr-o perspectivă amplă, determinantă, vitală, astfel de interdicţii sunt prezente, la toate nivelurile, în viaţa fiecăruia dintre noi. Şi, dacă încă sunt prezente aici şi acum, în acest post-modernism globaliza(n)t, este evident că ele erau mult mai prezente, mult mai profund înrădăcinate în viaţa şi mentalul comunităţilor arhaice, în care nimic nu se întâmpla la întâmplare.

     Iar interdicţia de a privi în urmă trebuie că vine din vremuri mitice în care tocmai respectarea unei astfel de norme, individuale sau colective, asigura succesul sau buna desfăşurare, în continuare şi în comuniune cu mediul înconjurător, cu divinul, de ce nu?!, cu Cosmosul, a respectivei comunităţi. În plan profan-mitic, respectarea acestei interdicţii de a privi în urmă asigura reuşita (cu aportul sacrului) unei situaţii care, în mod normal, nu avea sorţi de izbândă. Nerespectarea acestei interdicţii atrăgea după sine (vezi cazul Orfeu; legenda biblică despre Lot şi soţia sa), tocmai anularea compromisului făcut de divin în favoarea ne-divinului. Dar, această interdicţie nu este decât parte a unui cumul de restricţii/prohibiţii/tabuu-uri, fiind, în unele cazuri, vitală pentru reuşita acţiunilor eroului, la fel cum tot traseul, toate acţiunile întreprinse de personajul în cauză, au un fond mitico-iniţiatic evident.