Răscolitorul

Dobrogea lui Dumitru Cerna este un topos cu conotaţii paradisiace, un posibil spaţiu integrator al refugiului şi fericirii. Desigur, textul poetic nu se conformează întocmai unui presupus ideal. Mai mult, la Dumitru Cerna nostalgia paradisiacă este grav fisurată de melancolia irealizării. Echivalentul paradisului pierdut şi al vârstei de aur îl constituie aici Dobrogea arhaică, respectiv copilăria cu ambianţa ei rustică. Dar, căzute în temporalitatea profană şi ostilă, acestea, cu toate că şi-au conservat o discretă vibraţie mitică, nu mai pot fi retrăite integral ca locuri ale fericirii. Reveriile mitice ale poetului coagulează, de aceea, în spaţiul unei ambivalenţe dinamice a imaginarului: de o parte, imaginile unui „paradis în destrămare”, corespunzând afectului deceptiv; de cealaltă, imagini luminoase ale unui paradis fantasmal şi oniric, nutrite de un sentiment al epifanicului […]

Petru POANTĂ